Raluca Ene, "ConsTrain"

Primul pas pentru infiintarea unei pensiuni este inregistrarea solicitantului ca persoana juridica, respectiv societate comerciala, persoana fizica autorizata sau asociatie familiala si obținerea avizelor / acordurile si/ sau autorizatiile legale (PSI, sanitar, sanitar-veterinar si mediu).

Al doilea pas se refera la indeplinirea conditiilor necesare functionarii intr-o anumita cladire.

Daca intreprinzatorul detine un imobil, el trebuie sa depuna documentatia pentru obtinerea certificatului de clasificare.

Daca intreprinzatorul nu detine inca un imobil si solicitantul doreste sa ii aloce, inca din momentul achizitionarii, o destinatie turistica, acesta trebuie sa obtina un aviz privind amplasamentul si functionalitatea obiectivului.

Avizul poate fi obtinut de la autoritatea care se ocupa in prezent de clasificarea structurilor turistice: Directia Generala Autorizare si Post-Privatizare din cadrul Ministerului pentru IMM, Comert, Turism si Profesii Liberale (MIMMCTPL). Dupa obtinerea avizului, intreprinzatorul trebuie sa depuna documentatia pentru obtinerea certificatului de clasificare.

Documentatia consta in urmatoarele:

  • cerere de eliberare a certificatului de clasificare;
  • certificat constatator de la Registrul Comertului din care sa rezulte: obiectul de activitate si structura actionariatului (pot fi prezentate si copii dupa actele de constituire a societatii);
  • certificat de inregistrare la Oficiul Registrului Comertului insotit de anexele privind avizele/acordurile si/sau autorizatiile legale (P.S.I, sanitara, sanitar-veterinara, mediu si protectia muncii, dupa caz pentru fiecare structura turistica ce face obiectul clasificarii);
  • schita privind amplasarea si adresa unitatii la prezentele, norme metodologice;
  • certificat de inmatriculare;
  • actul constitutiv sau autorizatia de functionare in cazul asociatiilor familiale si persoane fizice autorizate
  • schita privind structura, amplasarea si nominalizarea camerelor, respectiv a spatiilor de alimentatie la prezentele norme metodologice;
  • fisa privind incadrarea nominala a camerelor si a spatiilor de alimentatie pe categorii de clasificare
  • avizul specific privind amplasamentul si functionalitatea obiectivului, emis de MIMMCPTL in cazul constructiilor noi;
  • copie de pe brevetul de turism pentru directorii de hotel, de restaurant, motel, camping (cu exceptia celor organizate in gospodariile populatiei), sat de vacanta sau pentru cabanier;
  • copii de pe actele de calificare ale personalului de la receptie si de la unitatile de alimentatie.

Pasul al treilea il constituie obtinerea certificatului de clasificare.

Documentatia trebuie depusa la Directia Generala Autorizare si Post-Privatizare din cadrul MIMMCTPL cu cel putin 60 de zile inaintea de darea in folosinta a unitatii de cazare. Termenul maxim de eliberare a certificatului de clasificare este de 60 de zile de la depunerea documentatiei.

Acesta va fi insotit de fisa privind incadrarea nominala a camerelor si de fisa privind structura spatiilor de alimentație destinate servirii turistilor, prin care se stabileste capacitatea si structura unitatii.