În ceea ce priveşte proiectele pe care le pregăteşte ministerul pentru a putea accesa cei 4,5 miliarde de euro din fonduri europene, Marcel Boloş a declarat că sunt câteva direcţii importante, printre care se numără spitalele regionale, echipamente medicale, infrastructura, dar şi pregătirea personalului medical.
"O primă direcţie de acţiune este cea a cercetării în domeniul medical. Aici pe lângă ce înseamnă acum lupta împotriva coronavirusului mai avem şi proiecte care ţin de partea de protonoterapie, pentru cei cu afecţiuni oncologice", a declarat ministrul Boloş.
- educaţia cadrelor medicale şi pregătirea lor în utilizarea echipamentelor medicale
- infrastructura spitalelor judeţene şi a echipamentelor medicale din blocurile operatorii, din zonele de imagistică sau terapie intensivă, inclusiv cele de la UPU
- spitalele regionale
Sarcina noastră este ca noi să finalizăm negocierile cu cei de la Comisia Europeana până la sfârşitul lui 2020, astfel încât POS să poată fi operaţional începând cu 2021. Aşadar spitalele regionale îşi vor putea urma cursul în această perioadă de derulare a procedurilor de achiziţie publică, astfel încât după încheierea contractelor de finanţare, să putem continua cu proiectele tehnice de execuţie şi alocările de bani pentru realizarea execuţiei de lucrări", a mai declarat Marcel Boloş.
Cantacuzino e un jeg, cade pe oameni gardul acestui pompos numit 'institut'
nu poti face cercetare in mizerie
Cu bani rezolvi tot. Și personal medical.
Iar medici incompetenți găsești și în Germania. Chiar mai mulți ca în Ro.