Ministrul Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, afirmă că este „complicat” procesul introducerii agriculturii în cadrul reformelor din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). El subliniază că acest domeniu care nu primeşte bani prin PNRR poate beneficia de sume „importante” în cadrul exerciţiilor financiare clasice din fonduri europene, relatează News.ro.

Dan VilceanuFoto: Captura video

„Vom vedea dacă la momentul 2023 vom putea introduce în PNRR investiţii legate de agricultură. Dar, aşa cum ştiţi, PNRR-ul, pe lângă investiţii, sau aceste investiţii sunt legate de anumite reforme şi odată ce a fost aprobat şi negociat e foarte complicat să vii după aceea să mai introduci reforme noi. Practic, ca să putem să introducem şi agricultura, ar trebui să introducem şi reforme în agricultură, mai complicat”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, răspunzând unei întrebări, joi seară, la finalul şedinţei de Guvern.

Dan Vîlceanu a adăugat că PNRR este „doar un instrument de atragere de fonduri europene”, el arătând că în programele operaţionale viitoare „agricultura are o componentă importantă” şi beneficiază de sume mari de bani.

Citește și: ​