Aproape jumătate dintre cei circa 100 de angajați ai agențiilor teritoriale pentru IMM-uri, din subordinea Ministerului Antreprenorialului și Turismului (MAT), care gestionează ajutoare de stat de 1,5 miliarde de euro pentru firmele românești afectate de criza COVID-19, sunt, la rândul lor, infectați cu coronavirusul, a declarat ministrul Constantin-Daniel Cadariu, care a dezvăluit și care este nivelul salarial al funcționarilor săi, într-un interviu la StartupCafe.ro.

Daniel CadariuFoto: Guvern

„Mare parte din analiză se face de către colegii noștri din cele 9 agenții teritoriale IMM. În acest moment aproape jumătate dintre ei sunt infectați (cu COVID - n.r.) și sunt acasă. Deci nu e simplu, nu e ușor, dar cu toate acestea, nu ne plângem. E una din direcțiile MAT care au lucrat enorm în acești doi ani, mai ales cu aceste scheme de ajutor cu zeci de mii (de beneficiari), au lucrat de dimineața până seara, chiar și aceste rateuri semnalate de dvs. Au lucrat enorm și lucrează enorm. Și trebuie să conștientizăm cu toții că urmează ani de zile de monitorizare pentru toți beneficiarii. Această direcție a lucrat până acum peste 120.000 de dosare cu 100 și ceva de oameni” - a spus Cadariu.

Întrebat care este nivelul salarial din aceste agenții, el a răspuns: „Am înțeles că sunt salarii destul de modeste. Un salariat pe execuție acolo are 3.000 până în 4.000 de lei”.

El a precizat că aceste agenții nu au personal suficient, specialiștii din piață nefiind atrași de salariile de acolo, pentru a se angaja.

„Nedrept mi se pare următorul lucru: există acea Lege 153/2017, care nouă, ca minister, nu ne dă posibilitatea să le mărim veniturile acestor oameni și nici nu putem proceda ca în cazul celor care gestionează fonduri europene, să le dai un spor. La agențiile respective, noi în organigramă avem în jur de 26 de posturi pentru fiecare dintre aceste agenții și acum nici două treimi nu sunt ocupate, cu toate că au fost organizate concursuri. Nu s-au prezentat oameni tocmai din cauza nivelului scăzut de salarizare. Legea nu ne permite să-i stimulăm mai mult, deși oamenii ăștia ar merita salarii măcar duble” - a mai afirmat ministrul Cadariu, într-un interviu pentru StartupCafe.ro.

Agențiile pentru IMM-uri din subordinea Ministerului Antreprenorialului și Turismului gestionează, printre altele, o serie de măsuri de sprijin pentru firmele afectate de criza COVID-19: Măsura 1, Măsura 2, Schema HoReCa. Numai aceste trei scheme totalizează circa 1,5 miliarde de euro.

„Mai mult, avem și pentru viitor programe pe care le pregătim și să le derulăm tot cu ei” - a precizat ministrul Antreprenorialului și Turismului.