Achizitionarea utilajelor necesare unei tipografii, infiintarea unui azil de batrani si a unei clinici stomatologice sunt proiecte care pot primi fonduri structurale europene. Detalii despre programele in care se incadreaza si sumele ce pot fi primite ofera, pentru HotNews.ro -EurActiv.ro consultantul Christian Fotache.

Intrebare: As dori sa stiu prin care tip de program - daca exista! - as putea obtine o finantare nerambursabila pentru echiparea unei tipografii cu utilajele necesare...estimarea mea este ca as avea nevoie in total de circa 2 milioane de euro. Cam ce suma (grant) as putea obtine si din ce fonduri? (Monica Ionescu)

Raspuns: Tipul de investitie pe care il aveti in vedere poate fi finantat prin Programul Operational Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice in cadrul caruia IMM/urile pot beneficia de o finantare nerambursabila de pana la 1.5 mil euro dar nu mai mult de 60% din valoarea proiectului. Liniile de finantare nu au fost inca lansate, dar varianta de lucru a Ghidului Solicitantului poate si consultata pe website-ul autoritatii de resort. Vom reveni cu detalii legate de documentele finale si lansarea finantarii.

Intrebare: Vreau sa-mi deschid o afacere. Un azil de batrani (ingrijire permanenta) in judetul Cluj. Intrebarea mea este: exista fonduri europene la care as putea apela pentru finantarea proiectului? Imi da-ti va rog link-uri sau adrese care m-ar putea ajuta? (Cosmin Buturca)

Raspuns: Acest gen de investitie nu poate fi finantat ca o afacere ci numai ca o activitate a unui ONG in spatiul rural. Programul National de Dezvoltare Rurala permite ong/urile sa initieze o astfel de investitie in spatiul rural. Activitatea poate fi desfasurata si in spatiul urban dar numai ca dezvoltare, extindere si nu ca investitie green/field.

Intrebare: Am vrea sa facem o clinica stomatologica, se pot obtine fonduri si cam in ce conditii?

Raspuns: Microintreprinderile pot solicita finantare prin Programul Operational Regional pentru servicii medicale incadrate in CAEN Sectiunea Q "Sanatate si asistenta sociala". Finantarea poate atinge plafonul de 200.000 euro nerambursabili dar fara a depasi 70% din valoarea proiectului. Linia de finantare a fost deja deschisa si documentele pot fi consultate pe pagina oficiala a programului (click pe "Domeniul de interventie 4.3.").

UPDATE. Christian Fotache a mai raspuns la un comentariu transmis de cititorul nostru, domnul Stere Constantinescu.

Comentariu: Referitor la articolul dvs. din 26.03.2008 cu titlul: "Consultantii raspund: finantare pentru dotarea tehnica a unei tipografii sau pentru o clinica stomatologica", va rog sa verificati daca in cadrul POS CCE este finantabila activitatea unei tipografii (in anexa privind eligibilitatea activitatilor ce pot primi finantare - dupa codul CAEN) nu figureaza ca eligibile activitatile tipografice (sau cel putin in varianta pe care detin eu). Daca intre timp a aparut o varianta actualizata a Ghidului Solicitantului, as fi recunoscator daca mi-ati putea furniza site-ul de pe care poate fi descarcata.

Raspuns: Activitatea tipografiilor este inclusa conf. COD CAEN REV 01.01.2008 in

sectiunea C Industrie prelucratoare, Diviziunea 18 - Tiparire si reproducerea pe suporti a inregistrarilor, COD 181, acest cod aflandu/se printre cele considerate eligibile. Puteti consulta in acest sens ghidul solicitantulu publicat azi 31.03.2008 in forma finala pe site-ulhttp://www.animmc.ro/animmc/pos_competitivitate_11_09/, pagina 14 / II.1.1. "Criterii de eligibilitate a solicitantului" si de asemenea, pag 78 din acelasi document, ANEXA NR. 2 / CODURI CAEN NEELIGIBILE. In speranta ca raspunsul nostru va este de folos, va stam la dispozitie pentru orice alte clarificari.