Moneda nationala s-a apreciat luni, iar cursul publicat de Banca Nationala a Romaniei (BNR) a scazut cu 3,11 bani, la 4,3222 lei pentru un euro.

Pe piata valutara, moneda nationala a continuat sa se deprecieze vineri si a atins un curs maxim de 4,3750 unitati/euro. Leul a reusit insa sa corecteze o parte din pierderi in a doua parte a sedintei si a inchis saptamana la 4,3605 unitati/euro.

Dealerul unei banci comerciale a declarat pentru HotNews.ro ca aprecierea de luni a leului s-a datorat miscarii de marcare a profitului inceputa vineri.

El a mai precizat ca monedele din regiune nu au avut performante similare celor ale leului si au fost stabile in prima parte a sedintei.

Pe de alta parte, economistii ING Bank nu exclud interventia BNR pentru a sprijini leul in sedinta de vineri si spun ca aprecierea leului de luni ar putea fi legata de interventii valutare sau temeri privind astfel de actiuni.

"Deoarece activele riscante au inregistrat o evolutie slaba in aceasta dimineata (deprecierea monedei euro fata de dolarul SUA si pierderile semnificative inregistrate de actiunile europene), aprecierea leului ar putea fi legata de interventii valutare sau temeri privind astfel de actiuni. Credem ca leul ar putea ramane astazi in jurul nivelului curent", se arata intr-o nota a bancii olandeze.

Leul s-a depreciat insa in fata dolarului american, cursul afisat de BNR fiind de 3,2369 lei pentru un dolar, fata de 3,2195 lei/dolar in sedinta de vineri.

Comparativ cu francul elvetian, moneda nationala a castigat 1,28 bani fata de referinta de la finele saptamanii anterioare, ajungand la 3,5575 lei/franc. In acelasi timp, 100 de yeni japonezi au fost cotati la 4,2092 lei, dupa ce vineri cursul bancii centrale a fost de 4,1877 lei pentru 100 de yeni.​