Rezolvarea crizei datoriilor suverane cade acum in sarcina guvernelor europene, a declarat vineri Jean-Claude Trichet, presedintele Bancii Centrale Europene, care a mai spus ca institutia a facut "tot ce a putut" in aceasta situatie, potrivit Reuters. Economistii sunt insa de parere ca BCE ar putea reduce dobanda cheie in acest an pentru a stimula economia zonei euro.

"BCE a facut tot ce a putut, in limita responsabilitatilor, in aceste circumstante exceptionale. Ultima sansa (de solutionare a crizei - n.r.) este in mana guvernelor. Sa facem ceva ce ar permite guvernelor sa scape de responsabilitate ar fi o reteta pentru esec", a declarat oficialul.

Declaratiile sefului BCE, al carui mandat se incheie luna aceasta, vin dupa ce mai multi oficiali ai institutiei s-au aratat ingrijorati ca zona euro ar putea intra intr-o noua recesiune si au sugerat ca vor discuta reducerea dobanzii de politica monetara la sedinta din noiembrie.

BCE a decis saptamana trecuta sa mentina dobanda cheie la 1,5%, desi unii membri din Consiliul Guvernatorilor au recomandat reducerea indicatorului pentru a stimula economia zonei euro, afectata de criza datoriilor suverane.