Miliardarul George Soros a propus un plan in sapte pasi prin care liderii europeni ar putea salva zona euro, potrivit Financial Times. Astfel, Soros propune crearea unui minister de finante comun al zonei euro si o mai buna cooperare intre BCE si Fondul European de Stabilitate pentru a asigura lichiditatea pietei si garantarea sistemului bancar.

1. Statele membre ale zonei euro trebuie sa ajunga la un acord asupra unei noi forme a Tratatului UE pentru a crea un minister de finante comun in timp util. In aceasta perioada, autoritatile vor apela la Banca Centrala Europeana pentru a coopera cu Fondul de Stabilitate (EFSF) pentru a face fata crizei financiare - BCE va asigura lichiditatea pietei, iar Fondul de Stabilitate va trebui sa accepte riscurile de solvabilitate.

2. Astfel, EFSF va prelua obligatiunile Greciei detinute de BCE si FMI. Acest lucru va restabili cooperarea dintre BCE si guvernele din zona euro si va permite o reducere voluntara a datoriei Greciei, cu participarea EFSF.

3. EFSF va fi folosit apoi pentru garantarea sistemului bancar, si nu a obligatiunilor statelor. Recapitalizarea va fi amanata, insa ea va fi realizata la nivelul statelor atunci cand va fi cazul. Acest lucru este in concordanta cu pozitia Germaniei si mai utila pentru Franta decat recapitalizarea imediata.

4. In schimbul garantiilor, marile banci vor trebui sa respecte instructiunile BCE, care actioneaza in numele guvernelor. Celor care refuza le va fi interzis accesul la facilitatea de discount window (program de creditare de urgenţă) a BCE.

5. BCE va cere bancilor sa mentina liniile de credit si portofoliile de credit si va controla riscurile pe care si le-au asumat institutiile de credit. Astfel se elimina una din sursele principale ale crizei creditelor actuale.

6. Pentru a rezolva cealalta problema majora - incapacitatea unor guverne de a se imprumuta la dobanzi rezonabile - BCE va reduce dobanda de refinantare, va incuraja aceste guverne sa emita certificate de trezorerie si va incuraja bancile sa isi pastreze lichiditatile sub forma acestor certificate, in loc de depozite la BCE. Aceasta va permite unor tari precum Italia sa sa imprumute pe termen scurt la un cost foarte redus, iar, in acelasi timp, BCE nu va imprumuta guvernele si nu va tipari bani. Statele creditoare pot sa impuna o disciplina fiscala Italiei, in mod indirect, controland cat de mult se pot imprumuta autoritatile de la Roma in acest fel.

7. Pietele vor fi impresionate de faptul ca autoritatile sunt unite si au suficiente fonduri la dispozitie. In curand, Italia va fi capabila sa se imprumute de pe piata la costuri rezonabile. Bancile pot fi recapitalizate si statele membre ale zonei euro pot conveni asupra unei politici fiscale comune intr-o atmosfera mai calma.