Grecia nu a notificat Comisia Europeana cu privire la organizarea referendumului
Premierul elen George Papandreou a anuntat referendumul luni seara, situatie care ameninta sa agraveze criza din zona euro. Decizia autoritatilor de la Atena a produs nemultumirea unor lideri politici din Germania, care spun ca Atena ar incerca sa scape de intelegerea incheiata.
"Ceea ce ne blocheaza este faptul ca Grecia nu ne-a informat in mod formal (cu privire la referendum - n.r.). Pana ce nu vom avea o scrisoare, de exemplu, sau ceva asemanator de la premierul grec, nu ma astept sa reactionam", a declarat un purtator de cuvant al Comisiei Europene.
Acesta a adaugat ca CE pregateste un comunicat si asteapta ca Grecia sa confirme votul.
Liderii din zona euro au convenit saptamana trecuta sa acorde Greciei un nou ajutor financiar, de 130 miliarde de euro, si o diminuare cu 50% a datoriei statului elen catre detinatorii privati de obligatiuni. Pretul acestui ajutor este insa un program de reduceri dure a cheltuielilor statului, care a declansat un val de furie in randul grecilor.
UPDATE Surpriza elena: premierul vrea referendum pentru a afla daca grecii accepta sprijinul UE. "In scenariul unui vot negativ, Grecia ar declara imediat faliment". In 1932, tot dupa un referendum grecii au stopat plata datoriei

România și-a dublat în ultimii 5 ani deficitul comercial cu produse alimentare. În 9 luni am importat aproape 8 milioane de tone de produse agroalimentare
Topul județelor după numărul de teste COVID care se fac în fiecare zi: București pe primul loc, Vrancea pe ultimul / Datele oficiale publicate de Ministerul Sănătății
VIDEO Va deveni Podul peste Dunăre de la Brăila un „muzeu”? „Tocmai a fost emisă autorizația de construire pentru primii kilometri din drumurile de legătură”
ANALIZĂ 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977: Câte clădiri a consolidat Primăria Capitalei, câte au risc seismic și ce planuri are noua administrație
Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
Profesorul Radu Gologan, după prima etapă a Olimpiadei de Matematică, organizată online: „Am descoperit uluiți extrem de multe fraude. Părinți care contestă corupția din România își impun copiii prin corupție”