Liderii europeni i-au cerut Greciei sa se decida daca va ramane sau nu in zona euro si totodata, sa-si clarifice pozitia cu privire la planul de salvare, decis la summitul de la Bruxelles, daca va dori sa obtina transa de opt miliarde din ajutorul financiar promis, relateaza AFP.

Sarkozy si Merkel, la finalul intalniriiFoto: Reuters

Nicolas Sarkozy: Grecia nu va primi transa din imprumut pana nu-si clarifica pozitia

Presedintele francez a declarat, la finalul unei reuniuni de criza la care au participat lideri ai Uniunii Europene si FMI, precum si premierul elen, ca, in cazul in care intr-adevar va avea loc un referendum in Grecia, proporul grec este cel care ar trebui sa se prounute asupra apartenentei Greciei la zona euro.

"Grecia vrea sau nu sa ramana in zona euro?", s-a intrebat el. "Speram ca da, dar asupra acestui subiect se va pronunta poporul grec, daca va fi organizat un referendum", a mai spus Sarkozy.

Totodata, el a afirmat ca punerea in aplicare a planului decis saptamana trecuta la Bruxelles va fi "accelerata".

"Am spus clar autoritatilor elene, atat majoritatii, cat si opozitiei ca europenii si FMI nu pot avea in vedere deblocarea celei de-a sasea transe a programului de ajutor pana cand Grecia nu va adopta integral pachetul de masuri din 27 octombrie si pana cand incertitudinile privind rezultatul referendumului nu vor disparea", a adaugat Nicolas Sarkozy, in prezenta cancelarului german Angela Merkel.

"Lansam un apel solemn in favoarea realizarii rapide a unui consens politic in Grecia", a afirmat presedintele francez.

Angel Merkel: Vrem stabilitate in zona euro cu sau fara Grecia

Angela Merkel a declarat, miercuri seara, ca Germania doreste stabilitatea zonei euro, de preferinta cu Grecia, insa obligatia mentinerii acestei stabilitati este, in cele din urma, mai importanta decat salvarea statului elen, sustine cancelarul german.

Parisul si Berlinul nu vor renunta la zona euro, chiar daca poporul grec va decide sa se retraga, a afirmat Merkel, vorbind de o "situatie extrem de grava".

"Daca poporul grec va hotari (ca Grecia sa nu ramana in zona euro-n.r.), noi vom respecta decizia, insa nu vom renunta la euro", a spus cancelarul.

"Noi suntem pregatiti", a declarat cancelarul, raspunzand unei intrebari legate de posibila iesire a Greciei din zona euro, dand insa asigurari ca Germania si Franta vor, in continuare, sa ajute Atena.

"Vrem stabilitatea zonei euro, de preferinta cu Grecia, insa obligatia de a mentine aceasta stabilitate ramane prioritara", a declarat Merkel.

"Situatia psihologica s-a schimbat acum", din cauza referendumului din Grecia, a precizat cancelarul.

Referindu-se la dineul de lucru de miercuri seara cu premierul grec, Giorgios Papandreou, lideri europeni si directorul general al FMI, Christine Lagarde, Angela Merkel a afirmat ca a fost "o sesiune dificila". "A fost greu", a spus Merkel pe un ton grav.

Georgios Papandreou: Referendumul national ar putea avea loc pe 4 decembrie

Premierul grec George Papandreou a anuntat ca referendumul national ar putea avea loc pe 4 decembrie, adaugand ca autoritatile de la Atena nu au luat o decizie referitoare la intrebarea pentru referendum, insa miza va fi "in mod clar" legata de apartenenta statului elen la zona euro.

"Putem avea un referendum pe 4 decembrie. Miza este sa aflam daca vrem sa ramanem in zona euro. Este foarte clar", a spus premierul. "Avem nevoie de un consens larg (...) si cred ca poporul grec isi doreste ca noi sa fim un partener solid in euro - aceasta este miza", a afirmat Papandreou, imediat dupa incheierea conferintei de presa comune sustinute de presedintele francez, Nicolas Sarkozy, si cancelarul german, Angela Merkel.

Seful FMI: Avizul privind imprumutul pentru Grecia, dupa referendum

Directorul Fondului Monetar International, Christine Lagarde, a declarat ca avizul pentru deblocarea transei de opt miliarde pentru statul elen va depinde de referendumul din Grecia.

"De indata ce referendumul va fi finalizat si toate incertitudinile vor fi eliminate, voi face o recomandare Consiliului de administratie al FMI privind a sasea transa a imprumutului pentru sustinerea programul economic al Greciei", a spus Lagarde.

Referendumul national din Grecia incurca planurile europenilor pentru reuniunea G20

Atena a socat Europa si pietele financiare, anuntand marti, spre surprinderea tuturor, decizia de a supune unui referendum acordul european privind sustinerea financiara a tarii. Dupa pierderile masive de marti, pietele bursiere si moneda euro si-au revenit usor miercuri, insa au ramas in expectativa.

Amenintarea unei posibile intensificari a crizei din zona euro a fost invocata si de catre directorul executiv al Fondului Monetar International Christine Lagarde, care va recomanda Consiliului de administratie al FMI deblocarea celei de-a sasea transe a imprumutului pentru sustinerea programul economic al Greciei, "de indata ce referendumul va fi finalizat si toate incertitudinile vor fi eliminate".

Decizia Greciei in privinta organizarii unui referendum national a bulversat intreaga strategie a reuniunii G20. Scopul initial al summitului de la Cannes a fost dezbaterea, printre altele, a masurilor adoptate in cadrul summitului de la Bruxelles si a situatiei economice la nivel mondial.

Europenii urmeaza sa prezinte partenerilor sai planul prin care intentioneaza sa puna capat crizei, plan al carui scop a fost, printre altele, sa restabileasca increderea pietelor financiere si sa dea asigurari, in privinta unei solutii, Statelor Unite si tarilor emergente, ingrijorate de faptul ca problemele europene pot frana cresterea economica globala. Insa punerea in aplicare a acestui plan este acum amenintata de o posibila iesire a Greciei din zona euro.

Lung timp un subiect tabu, acest scenariu nu mai este exclus in conditiile in care grecii urmeaza sa se pronunte prin referendum asupra planului de salvare a tarii si implicit asupra mentinerii in zona euro.

Referendumul national din Grecia, care ar putea avea loc pe 4 decembrie, a stirbit si eforturile presedintiei franceze de a obtine din partea marilor puteri emergente o participare clara la efortul impotriva riscului declansarii unei noi recesiuni si o contributie financiara la Fondul European de Stabilitatea Financiara. Acestea din urma, in frunte cu China, au cerut europenilor sa restabileasca calmul in piete inainte de a lua o decizie.