Randamentele obligatiunilor emise de statele din zona euro au scazut miercuri, iar traderii arata ca Banca Centrala Europeana a inceput sa cumpere "agresiv" obligatiuni guvernamentale de pe piata secundara, potrivit The Guardian. Actiunea BCE vizeaza obligatiunile emise de Italia si Spania.

Traderii declara ca BCE se afla in spatele miscarii de scadere a randamentelor. "Au intrat masiv pe Italia si Spania, pe maturitati cuprinse intre doi si zece ani", a declarat un trader citat de Reuters.

Actiunea institutiei pare sa aiba efect in piata, iar randamentele obligatiunilor pe zece ani ale Italiei au coborat sub pragul de 7%, la 6,85%, iar cele ale Spaniei la 6,2%.

Totodata, si randamentele titlurilor Belgiei au scazut, la 4,81%, de la peste 5% in aceasta dimineata.

In ultimele zile, atentia pietelor s-a indreptat catre Franta, cea de-a doua mare economie europeana, care are insa o datorie mare ca procent din PIB. In prezent, randamentele obligatiunilor franceze cu scadenta la zece ani sunt de 3,62%, dupa ce in urma cu doua luni se tranzactionau la 2,5%.

Randamentele franceze sunt cu mult sub nivelul inregistat in timpul crizei economice, dar sunt cu circa doua puncte procentuale peste randamentele obligatiunilor germane, un record de la introducerea monedei euro.