Premierul italian Mario Monti a declarat luni ca Italia si-a indeplinit angajamentele asumate in fata partenerilor europeni, prin adoptarea masurilor anti-criza, potrivit AFP. Seful Executivului de la Roma a precizat ca fara masurile draconice adoptate duminica Italia s-ar fi prabusit si s-ar fi aflat in situatia Greciei.

"Fara acest pachet, Italia s-ar fi prabusit si ar fi ajuns intr-o situatie similara cu cea a Greciei", a spus Monti.

El a mai aratat ca Italia intentioneaza sa joace un rol principal in consolidarea zonei euro.

"Italia este hotarata sa isi joace pe deplin rolul (in consolidarea zonei euro - n.r.)", a declarat Monti in cadrul unei conferinte de presa cu jurnalistii straini acreditati la Roma.

Oficialul italian a spus ca pentru a fi credibila in fata partenerilor sai internationali Italia trebuie sa isi rezolve propriile probleme, care dateaza de decenii.