Vizita a misiunii UE-BCE-FMI la Atena: Creditorii internationali vor monitoriza progresele Greciei si vor discuta despre noua transa de imprumut
Dupa trei zile de la desfasurarea summitului UE de la Bruxelles, delegatia troicai, formata din Matias Mors (UE), Klaus Mazuh (BCE) ai Pol Thomsen (FMI), merge in Grecia pentru a monitoriza programul de reabilitare a economiei elene care intra "intr-o faza cruciala".
Delegatia se va intalni, luni dimineata, cu ministrul de Finante elen si va ramane in Atena timp de cel putin o saptamana pentru a discuta cu ministrii greci despre transa de imprumut decisa in octombrie. Potrivit Ministerului elen de Finante, urmeaza ca troica sa revina in Grecia la inceputul lunii ianuarie.
"Vom incepe saptamana aceasta, cu troica, la Atena, doua procese foarte importante. Pe de o parte, avem punerea in aplicare a noii transe de imprumut decise pe 26-27 octombrie, la Bruxelles. Pe de alta parte, avem continuarea PSI [n.r. Private Sector Involvement: negocierile cu creditorii privati cu privire la stergerea unei jumatati din datoria Greciei]", a explicat Evangelos Venizelos dupa summitul UE.
La sfarsitul lunii octombrie s-a decis acordarea unui al doilea imprumut catre Grecia, in valoare de 130 miliarde de euro, din care 30 miliarde euro sunt pentru recapitalizarea bancilor, dupa schimbul de obligatiuni elene detinute de catre creditori privati. Obiectivul este eliminarea sumei de 100 miliarde de euro din datoria Greciei.
"Ducem o batalie grea pentru ca tara se afla intr-o pozitie foarte dificila in Europa si in intreaga lume Toate dosarele se afla intr-o faza cruciala, care va continua nu numai in urmatoarele luni, ci si in urmatorii ani de zile", a avertizat Venizelos.
Negocierile cu creditorii privati pentru reducerea datoriei sunt "complexe", a declarat saptamana trecuta premierul grec Lucas Papademos.
"Este imperios necesar sa finalizam, in saptamanile urmatoare," acordul, pentru a putea face schimbul "la inceputul anului 2012", a avertizat recent Baudouin Prot, presedintele bancii franceze BNP Paribas, una dintre cele trei institutii implicata in negocieri.

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8