Deficitul bugetar al Spaniei va fi de circa 8% din Produsul Intern Brut la sfarsitul anului 2011, cu mult peste tinta de 6% avuta in vedere de fostul guvern, a anuntat vineri purtatorul de cuvant al Executivului condus de Mariano Rajoy, potrivit AFP.

Deficitul este "substantial mai mare", "cifrele sunt mult mai mari decat nivelul la care s-a angajat fostul guvern", a declarat Soraya Saenz de Santamaria.

Totodata, guvernul spaniol a aprobat un set de masuri de austeritate, care includ inghetarea salariilor functionarilor publici in 2012, pentru reducerea deficitului.

"Mentinem masura de inghetare a salariilor din bugetul pe 2011", a mai spus purtatorul de cuvant dupa o sedinta a guvernului, care a mai decis ca personalul care paraseste un post guvernamental sa nu fie inlocuit, exceptie facand sanatatea, invatamantul si serviciile de mentinere a ordinii.

Economiile bugetare se vor ridica la 8,9 miliarde de euro in urma aplicarii acestor masuri.

Spania s-a angajat sa isi reduca deficitul de la 9,3% din PIB in 2010 la 6% din PIB in 2011, 4,4% din PIB in 2012 si 3% din PIB in 2013.​

UPDATE Care sunt principalele masuri de austeritate adoptate de executivul de la Madrid:

Contrar a ceea ce a promis in campania electorala, guvernul prevede o majorare a impozitelor in 2012 si 2013, ceea ce ar trebui sa-i aduca venituri de 6,275 miliarde de euro, dintre 4,111 miliarde din impozitul pe venituri, 1,246 mld. din impozitul pe capital si 918 din impozitele funciare.

Cresterea va fi esalonata in functie de nivelul veniturilor. "Vom cere eforturi din partea celor care au mai mult", a spus ministrul Trezoreriei, Cristobal Montoro, explicand ca o familie care castiga 400.000 euro brut pe an va plati in plus 20.000 de euro pe an.

  • Continuarea inghetarii salariilor functionarilor in 2012. Acestea fusesera reduse cu 5% in 2010. Nu se vor angaja noi oameni in cazul plecarilor, in afara sectoarelor considerate esentiale (sanatate, educatie, fortele de ordine ...) unde va fi angajat un om la zece plecari.
  • Prelungirea cu 2,5 ore a timpului de munca a functionarilor, pana la 37,5 ore pe saptamana.
  • Inghetarea salariului minim de 641,40 euro pe luna, unul dintre cele mai reduse din UE.
  • Reduceri in bugetele ministerelor. Printre cele mai afectate sunt ministerele Echipamenelor (1,612 md), afacerilor externe (1,016 md), industriei, energiei si turismului (1,091 md), Economiei (1,08 md).
  • Ministerul administratiei publice isi va reduce bugetul cu 442 milioane euro, radio-televiziunea publica urmand sa-si asume majoritatea reducerilor.
  • Ministerul de interne (163 milioane reduceri, inclusiv reducerea cu 20% a subventiilor pentru partidele politice), al justitiei (48,8 milioane) si presedintia guvernului (19,6 milioane) vor fi cel mai putin afectate.
  • Pensiile vor creste in 2012 cu 1%, reprezentand un cost de 1,382 miliarde euro.