Datoria publica a Ungariei a atins cel mai ridicat nivel din 1995 si pana in prezent, din cauza deprecierii forintului in fata monedei unice europene, potrivit AFP. Datele publicate de banca centrala arata ca datoria Ungariei a ajuns la 82,6% din PIB la sfarsitul lunii septembrie, de la 76,7% din PIB la finele lui iunie.

Datoria de 82,6% din PIB este echivalentul a 22.900 miliarde de forinti, adica 72 miliarde de euro.

Jumatate din datoria publica este in valuta, ceea ce agraveaza situatia in conditiile in care forintul s-a depreciat cu peste 20% din luna octombrie.

Un purtator de cuvant al Guvernului a declarat ca "anuntul bancii centrale nu a fost pregatit in mod profesionist si nu serveste intereselor tarii".

Gabriella Selmeczi a mai spus ca "guvernul a obtinut rezultate importante anul trecut".

Guvernul de centru-dreapta al premierului Viktor Orban s-a implicat intr-un "razboi impotriva datoriei publice" de la preluarea mandatului, in mai 2010.

Prin nationalizarea activelor detinute de fondurile de pensii private din Ungaria, de circa 11 miliarde de euro, guvernul a reusit sa imbunatateasca imaginea de ansamblu pana la finele lunii iunie.

Viktor Orban a promis ca va reduce datoria publica la sub 70% din PIB in 2012, urmand ca tinta de 60% din PIB impusa de UE sa fie atinsa in 2014.