Romania si Banca Mondiala poarta discutii cu privire la o linie de credit de un miliard de euro care sa sprijine bugetul tarii, a declarat Francois Rantrua, seful Biroului pentru Romania al BM, intr-un interviu acordat Bloomberg. El a aratat ca Guvernul negociaza cu institutia cu sediul la Washington termenii unui acord preventiv, care ii va permite ulterior sa decida daca trage sau nu acesti bani.

"Romania va trebui sa indeplineasca anumite conditii convenite de comun acord, care sunt discutate in prezent. Linia de credit poate fi acordata pe o durata de pana la trei ani", a declarat oficialul BM.

Reprezentantii Bancii Mondiale la Bucuresti au anuntat ca vor oferi detalii suplimentare in cursul zilei de vineri.

In luna decembrie a anului trecut, Banca Mondiala a eliberat un miliard de euro din imprumutul acordat Romaniei, ca parte a programului de asistenta financiara in valoare de 20 miliarde de euro incheiat cu FMI, CE si BM.

Ministrul de Finante Gheorghe Ialomitianu declara in data de 27 decembrie ca Romania are nevoie de indrumarea Bancii Mondiale in ceea ce priveste politicile si reformarea statului.

Guvernul condus de Emil Boc a anuntat ca va reduce deficitul bugetar la 1,9% din PIB in acest an, de la 4,35% din PIB in 2011.