Intr-o Europa macinata de criza, Germania face nota discordanta. Datele macroeconomice arata o dinamica excelenta a economiei si, in mod special, o situatie foarte buna pe piata muncii. Surprinzator insa, cu doar zece ani in urma aceeasi piata a muncii din Germania era in pragul colapsului. Euforia reunificarii Germaniei se transformase intr-o lincezeala ne-productiva, incetinind si cresterea economica. Atunci a intrat in scena Peter Hartz, directorul de resurse umane al Volkswagen, pe care ex-cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder l-a pus in fruntea unei comisii care sa reformeze piata muncii.
Saptamana trecuta, Oficiul pentru Statistica din Germania a publicat cifrele definitive cu privire la economie pentru anul 2011. Acestea aratau urmatoarele:
- crestere a Produsului Intern Brut de 3%, chiar daca in ultimul trimestru s-a inregistrat o contractie de 0,2% fata de trimestrul trei
- deficit al bugetului guvernamental in anul 2011 de 1%, in scadere fata de valorile de 3,2% din anul 2009 si de 4,3% in 2010
- surplus record al bugetului de asigurari sociale (asigurari de sanatate, pensii si somaj) de 15,1 miliarde de euro
- rata a somajului de 6,7% si cresterea populatiei active
In figura de mai jos este evidentiata evolutia produsului intern brut si a ocuparii (rate de crestere fata de trimestrul anterior, serii ajustate sezonier). Se observa ca pana in trimestrul doi din anul 2008 economia Germaniei a avut rate de crestere a PIB inferioare ratei de crestere a ocuparii, acest ritm revenind apoi dupa trimestrul 1 din 2010, cand se inregistreaza o evolutie a ratei ocuparii relativ superioara ratei de crestere a productiei. In general, se considera ca piata muncii isi revine la cel putin doi ani de la o scadere economica abrupta, asa cum a avut loc in trimestrul 1 din 2009.
Germania: Evolutia PIB / ocuparea fortei de munca (Sursa: Eurostat)
Cum a ajuns Germania la o piata a muncii atat de dinamica?
Aceasta evolutie vine ca o consecinta a reformelor Hartz (2003-2006), care au reorganizat serviciile privind ocuparea fortei de munca, au schimbat sistemul de reglementare in domeniul angajarii, modul de obtinere a ajutorului de somaj si, respectiv, de acordare a diferitelor beneficii sociale. Prin aceasta initiativa s-a avut in vedere o reforma graduala a pietei muncii, care a vizat principalii participanti: guvern, indivizi si companii. Finantarea programelor au fost sustinuta prin veniturile proprii si prin sumele atrase de la Fondul Social European.
Dupa 1990, Germania a aratat ca nu este capabila sa beneficieze de conditiile favorabile ale economiei globale. Intre 1991 si 2003, produsul intern brut a crescut doar cu 18 procente, ceea ce reprezinta aproape jumatate din cresterea pe care Marea Britanie (35%) sau Olanda (34%) au avut-o in aceeasi perioada. Automat, ratele scazute de crestere economica nu au putut crea locuri de munca.
Primul eveniment important din aceasta perioada a fost reunificarea din 1990, care a crescut cu o treime forta de munca. O mare parte dintre noii lucratori veniti din Germania de Est erau insa pregatiti inadecvat cerintelor si nu puteau fi imediat angajati intr-o economie de piata deschisa. De asemenea, diferentele dintre veniturile ridicate din Vest si cele scazute din Germania de Est necesitau ajustari cat mai rapide, ceea ce a dus si la o dependenta puternica de transferurile din Vest catre Est. In acest context, statul german era constrans si de respectarea criteriilor de la Maastricht.
Un al doilea element important este reprezentat de faptul ca doar o parte mica din somajul german era generat de catre fluctuatiile ciclice ale economiei, studiile aratand ca factorii structurali erau cei care aveau rolul decisiv in problema somajului.
In al treilea rand, somajul structural si durata nelimitata a perioadei in care se primea ajutorul de somaj ducea la rate ale somajului pe termen lung ridicate, in timp ce sanctiunile pentru statutul de somer pe timp indelungat au fost rar implementate.
Cum numarul somerilor a fost in continua crestere in anii 90, sistemul de securitate sociala risca sa intre in colaps, iar nevoia de o reforma cuprinzatoare a politicilor si a sistemului institutional devenise urgenta. Atat mediul academic, cat si cel politic au criticat sistemul de beneficii pentru ca acesta a descurajat munca, a condus la o crestere a somajului pe termen lung si a deteriorat astfel abilitatile lucratorilor, care nu mai corespundeau cerintelor de pe piata muncii.
Prin urmare, se impunea o schimbare puternica a politicii ce privea piata muncii, iar aceasta a debutat la inceputul deceniului trecut. Existau trei piloni pe care se sprijinea initiativa Hartz:
1. Cresterea eficientei serviciilor si masurilor de pe piata fortei de munca prin reorganizarea agentiilor locale de ocupare, crearea unor semi-piete (de exemplu, introducerea unui sistem de vouchere pentru serviciile de plasare pe piata muncii si pentru training, prin care fiecare individ putea alege un alt serviciu de plasare a fortei de munca privat, daca serviciul public la care se adresase initial nu i-a putut gasi un loc de munca dupa sase saptamani de la intrarea in somaj; in schimb, firma privata primea dupa angajarea individului o anumita suma), stabilirea unor obiective mai clare si evaluari consistente (calitative, cantitative) ale programului.
2. Activarea persoanelor aflate in somaj prin reorganizarea sistemului de beneficii sociale, aplicarea de sanctiuni, un mix nou de politici cu accent pus pe masuri care necesita un comportament proactiv al somerului si responsabilizarea acestuia, precum si rentabilizarea muncii (motivarea prin salariu sau alte stimulente).
3. Incurajarea cererii de forta de munca prin dereglementarea pietei muncii. Astfel au fost dereglementate sectorul contractelor temporare si sectorul contractelor pe perioada determinata.
Sub acesti trei piloni mentionati mai sus au fost luate masuri ca:
· Reducerea duratei de acordare a ajutorului de somaj
· Restrictionarea criteriilor pentru care se pot declina job-urile oferite (in cazul in care locurile de munca oferite sunt respinse, presiunea se muta acum pe cel care se afla in cautarea unui loc de munca, nu pe centrul la care s-a adresat pentru gasirea unui job)
· Reducerea prestatiilor pentru somerii de lunga durata
· Fuzionarea fondului de asigurari sociale din care se plateau ajutoarele de somaj cu cel de asistenta sociala
· Cresterea flexibilitatii firmelor:
- sistemul de negociere colectiva de la nivel regional a fost slabit, permitand firmelor o mai mare putere de negociere in relatiile cu angajatul
- acceptarea unor clauze referitoare la timpul de munca (promovarea programului variabil)
- sprijinirea treptata a contractelor pe perioada determinata si a celor cu program de lucru temporar. Trebuie mentionat ca guvernul a precizat ca lucratorii care sunt in aceste program atipice de lucru sa nu fie discriminati de catre angajatori, in favoarea celor care sunt cu program de lucru normal.
· Legislatia pentru angajatii cu contract de munca nedeterminat a ramas relativ stricta
· Inregistrarea timpurie a persoanelor care vad drept iminenta intrarea in somaj
· Orientarea spre pregatirea profesionala continua
· Programe de incurajare a angajarii persoanelor in varsta (firmele care angajau lucratori peste 55 de ani nu contribuiau la asigurarile de somaj)
· Introducerea asa-numitelor "Minijobs" si "Midijobs". Prima categorie reprezinta joburi platite cu sume sub 400 de euro pe luna si sunt exceptate de la contributiile sociale, iar cea de-a doua categorie vizeaza joburile remunerate cu sume intre 400 si 800 de euro pe luna, unde contributia creste gradual, de la 0% pentru un venit de 400 de euro, pana la 100% din valoarea contributiei pentru un salariu de 800 de euro.
· Crearea unei noi forme de subventii salariale. Daca un somer accepta un loc de munca mai slab platit decat ultimul loc de munca pe care l-a avut, guvernul se angajeaza sa ii plateasca 50% din aceasta diferenta pentru intreaga perioada in care individul ar fi ramas la statutul de somer.
Acest ansamblu de masuri, care cel putin dupa finalizarea implementarii - in anul 2006 - nu a aratat imbunatatiri semnificative ale pietei muncii, a permis ca guvernul german sa poata raspunde recesiunii din 2009 prin masuri care au limitat influenta scaderii economice asupra pietei muncii. Contractele de munca ”atipice” (part-time, pe perioada determinata sau temporare) au crescut treptat ca pondere in totalul contractelor de munca.
De exemplu, persoanele angajate cu un contract pe termen scurt inainte de recesiune, in anul 2008, erau in numar de 50.000, iar in mai 2009, dupa caderea semnificativa a productiei din primul trimestru al anului, acesta a ajuns la 1.4 milioane.
Chiar daca mai multi lucratori munceau in medie mai putine ore, aceasta a dat posibilitatea unei rate a ocuparii care sa nu fie afectata de scaderea productiei si scaderea cererii agregate de bunuri si servicii.
Germania: Relatia Evolutia PIB vs Ore lucrate vs Rata ocuparii (sursa: Oficiul Federal de Statistica si Eurostat)
Germania: Relatia dintre activitatea economica, somaj si ocupare (sursa: Oficiul Federal de Statistica si Eurostat)
De asemenea, un alt plus important pe care se bazeaza evolutia economiei Germaniei priveste cresterile salariale nominale din ultimul deceniu. Acestea au fost moderate, in timp ce cresterea salariilor reale a fost mai mica decat cresterea productivitatii muncii (vezi figura de mai jos). Acest lucru a ajutat si politica monetara a bancii centrale, pentru ca nu genereaza presiuni inflationiste.
Germania: Relatia dintre productivitate si cresterea salariilor (sursa: Oficiul Federal de Statistica si Eurostat)
Cine a fost Peter Hartz?
Peter Hartz, cel care da numele reformei, a fost directorul departamentului de resurse umane al companiei Volkswagen. Aici a castigat recunoasterea internationala pentru politica sa inovatoare din domeniul resurselor umane din anii 90.
Ideea acestuia, care a fost implementata cu succes, propunea un plan cu program flexibil de activitate pentru productia modelului Touran la intreprinderile VW din Wolfsburg. In acea perioada s-a facut cunoscut publicului larg cu sloganul “De 5000 de ori, 5000” care face referire la cei 5.000 de someri care au fost platiti cu 5.000 de marci germane (aproximativ 2500 de euro la acea data) pe luna pentru a produce vehiculul.
El a introdus si programul de 4 zile de lucru pe saptamana, program numit “compania care respira” (breathing company) si care urmarea reducerea orelor de lucru si a platilor efectuate, pentru a evita concedierile masive.
Hartz a aratat ca procedurile moderne de productie, rutele noi de distributie si programele de training inovatoare pot fi folosite pentru a crea masini competitive care sa se impuna pe plan international.
In plan politic, Hartz a fost consilier al cancelarului german Gerhard Schroder, in mandatul caruia a si realizat reforma pietei muncii. Scopul programului era de a crea 2 milioane de locuri de munca pentru someri in trei ani.
In acea vreme el declara, citat de Deutsche Welle:”Nu vom primi cadou un mare miracol cu sute de mii de locuri de munca. Mai degraba, trebuie sa avem o strategie de furnica, prin care vom vedea crearea unui job dupa altul, si in care ne uitam la produse si servicii competitive si comercializabile. Pentru acest lucru avem nevoie de resurse si de infrastructura.”
Hartz a demisionat in anul 2005, dupa ce au fost descoperite anumite nereguli desfasurate in zona sa de responsabilitate in cadrul Volkswagen : dare de mita catre manageri de la diferite societati fictive pentru a face afaceri imobiliare cu Volkswagen si favoruri acordate sefilor de sindicat. In 2007, dupa ce a recunoscut o parte din acuzatii, a fost condamnat la 2 ani de inchisoare cu suspendare si o amenda de 576.000 de euro.
Bibliografie:
1. Peter Hartz: The Father of Germany's Labor Reforms (Deutsche Welle)
2. Before and After the Hartz Reforms: The Performance of Active Labour Market Policy in Germany, 2006
3. Did the Hartz Reforms Speed-Up Job Creation? A Macro-Evaluation Using Empirical Matching Functions
4. Labour Market Developments in Europe (Comisia Europeana)
5. European Economic Forecast, Autumn 2011 (Comisia Europeana)
5
4
