Europarlamentarul Sabin Cutas a cerut Comisiei Europene o lista a paradisurilor fiscale, se arata intr-un comunicat remis astazi de cabinetul sau. Membru al Comisiei pentru afaceri economice a Parlamentului European, Sabin Cutas a adresat o intrebare scrisa executivului european in care arata ca "fondurile detinute in paradisuri fiscale reprezentau cel putin 21 trilioane de dolari la sfarsitul anului 2010" si ca "evaziunea fiscala cauzeaza statelor membre pierderi de aproximativ 1 trilion de euro in fiecare an".

Prin interpelarea transmisa astazi, 21 noiembrie, catre Comisia Europeana, eurodeputatul Sabin Cutas "a dorit sa afle daca executivul european va propune o definitie europeana a paradisurilor fiscale si o lista proprie a acestora", informeaza comunicatul de presa.

Cutas a precizat in documentul trimis executivului european ca, potrivit unui studiu realizat de organizatia Tax Justice Network in luna iulie, fondurile detinute in paradisuri fiscale reprezentau cel putin 21 trilioane de dolari la sfarsitul anului 2010. "Totodata, evaziunea fiscala cauzeaza statelor membre pierderi de aproximativ 1 trilion de euro in fiecare an. Taxarea sta la baza bunei guvernari si este calea catre dezvoltare. Paradisurile fiscale contribuie la cresterea inegalitatii si a saraciei, la corodarea democratiei, promovarea coruptiei, subminarea reglementarilor financiare si a cresterii economice", a sustinut europarlamentarul roman.

"Parlamentul European a subliniat in repetate randuri necesitatea luptei impotriva evaziunii fiscale, cu atat mai importanta in contextul de criza si a propus o definitie a paradisurilor fiscale in cadrul Regulamentului privind fondurile europene cu capital de risc. O lista europeana a acestora lipseste insa in continuare, iar institutii precum Banca Europeana de Investitii continua sa fie criticate in mod repetat pentru folosirea jurisdictiilor necooperante prin intermediul proiectelor finantate", a adaugat Cutas.

Potrivit acestuia, este nevoie de o definitie europeana a paradisurilor fiscale si de o lista proprie a acestora, "in contextul in care lista Organizatiei pentru cooperare si dezvoltare economica si cea a Grupului de actiune financiara internationala sunt considerate ca fiind insuficiente".

Eurodeputatul Sabin Cutas este Membru in Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European / Partidul Social Democrat + Partidul Conservator.