Guvernul schimba in regim de urgenta Codul Fiscal, pentru a lasa primarii sa decida indexarea taxelor

de V.M.     HotNews.ro
Joi, 20 decembrie 2012, 12:20 Economie | Finanţe


Guvernul va modifica din nou Codul Fiscal, in regim de urgenta, prin introducerea unui singur articol care stabileste ca primarii sunt cei care hotarasc cu privire la aplicarea indexarii impozitelor si taxelor locale in raport de evolutia inflatiei din ultimii trei ani, potrivit unui document obtinut de Mediafax. Noua prevedere va fi introdusa de Guvern printr-o ordonanta de urgenta ce urmeaza sa fie aprobata in perioada imediat urmatoare.

"In prezent, in concordanta cu prevederile din Codul fiscal, nivelul impozitelor si taxelor locale se indexeaza o data la trei ani, tinand cont de evolutie ratei inflatiei de la ultima indexare. Prin aceasta modificare, autoritatile deliberative ale administratiei publice locale decid cu privire la aplicarea indexarii, incepand cu anul urmator intrarii in vigoare a hotararii Guvernului", se arata in documentul citat.

In urma cu o saptamana, Guvernul a decis ca nivelul taxelor locale prevazute in grila creste pentru anul viitor cu 16,05% ca urmare a indexarii cu rata inflatiei pe ultimii trei ani, potrivit legii, precizand ca, fata de suma rezultata, autoritatile locale pot decide o crestere sau o scadere intr-o marja de 20%.

Executivul estima ca, in urma aplicarii acestei indexari, veniturile bugetelor locale vor creste cu 527,73 milioane lei.

Conform Codului Fiscal, impozitele si taxele locale sunt indexate o data la trei ani, tinand cont de evolutia ratei inflatiei de la ultima modificare. Ultima actualizare a taxelor si impozitelor locale a fost aplicata incepand cu anul 2010.

La randul sau, premierul Victor Ponta declara ca Guvernul nu face decat sa comunice autoritatilor locale rata cumulata a inflatiei dar nu poate decide nivelul taxelor, acesta fiind atributul consiliilor locale, care pot reduce taxele cu 4% sau le pot majora cu maximum 36%.

Ponta a mai afirmat atunci ca nu va publica in Monitorul Oficial hotararea de guvern privind actualizarea taxelor locale cu inflatia pana nu se va intelege foarte clar ca Guvernul nu mareste aceste taxe, iar actualizarea cu rata inflatiei se poate face doar de catre autoritatile locale, daca doresc.

Pana la acest moment, hotararea privind indexarea taxelor locale nu a fost publicata in Monitor.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.





2196 vizualizari

  • +8 (8 voturi)    
    ce vor oameni de afaceri (Joi, 20 decembrie 2012, 12:31)

    Rasmus [utilizator]

    predictibilitate, stabilitate, bugetare etc
    ce face guvernul in schimb?


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by