1. Introducere: robustetea sistemelor “sub asediu”
Cum am putea defini robustetea (rezilienta[1]) unui sistem habitat uman (social), care include o componenta infrastructurala si tehnologica cu grad de complexitate inalt? Sunt de mentionat cateva trasaturi intre care:
- existenta rezervelor (redundanta pozitiva), care faciliteaza amortizarea socurilor;
- flexibilitate, capacitate de corectie/ajustare a dezechilibrelor;
- mentinerea coeziunii sociale, a tesutului social; acestea depind de capitalul social (cum l-a definit Robert Putnam) si politic, de institutii ale dialogului social si politic care sa permita negocieri si ajungerea la compromisuri (mai ales in democratii);
- performanta economica ce asigura sustenabilitate;
- si nu in cele din urma, o capacitate de adaptare, auto-organizare si invatare, care ar permite dezvoltarea de “anti-corpi” si amortizori la socuri previzibile si imprevizibile. Ceea ce Ilya Prigogine a numit “structuri disipative” ajuta sistemele sa reziste la socuri.
Supozitia din titlu este porneste de la manunchiul de crize ce a cuprins lumea, la sumedenia de eveimente extreme. Suntem prinsi intr-un vortex al bifurcatiilor. Ce poate mira este ca o criza financiara profunda afecteaza sever zone puternic dezvoltate (industrializate), care sunt prezumate a beneficia de alcatuiri institutionale solide. Ne confruntam cu cea mai grava criza financiara/economica de la Marea Depresiune, din secolul trecut; economii nationale sunt stresate din punct de vedere social, ceea ce se vede in tensiuni, care ating si procesul politic (ex: blocaje ale institutiilor de dialog/negociere/decizie publica, derapaje extremiste in viata politica din democratii mature, accente exacerbate de sovinism si xenofobie).
Schimbarea de clima indica dereglari in relatia omului cu natura. Aici trebuie sa mentionam sirul de fenomene extreme, a caror proliferare invalideaza chiar perceperea lor ca evenimente extreme, rare (tail events/lebede negre, cum le-a numit Nassim Taleb, 2006).
Putem extrage o ipoteza de lucru: desi avem informatie tot mai multa, suntem beneficiari ai unor castiguri stiintifice si tehnologice noi importante, nu automat avem o capacitate cognitiva si capabilitati superioare de a raspunde la socuri, la provocari. Mai jos este examinata aceasta ipoteza si sunt schitate cai de actiune pentru a intari robustetea sistemelor.
2. Socuri: conventionale si non-conventionale
Socuri conventionale si neconventionale s-au inmultit, ceea ce pune la grea incercare robustetea sistemelor sociale (economice) si tehnologice. O criza economica grava erodeaza sisteme sociale, tot astfel un dezastru natural testeaza robustetea, rezilienta unei infrastructuri de baza/tehnologice.
Criza financiara/economica actuala echivaleaza, ca impact, cu un razboi in timp de pace[2]; ea a marit datorii publice in mod substantial. In UE datoriile agregate ale guvernelor au crescut cu cca. 40% dupa 2008. Datoriile sectorului privat sunt la multiplu in raport cu PIB-ul cumulat al UE. In SUA datoria publica era peste 100% din PIB in 2012. Potentialul de crestere economica este estimat a fi fost injumatatit de criza in statele industrializate; pentru UE media a scazut de la 2-2,5% la 1-1,5%. In cazul Romaniei se poate estima un potential de crestere economica de 2-2,5% acum, fata de aproximativ 5% in anii precriza.
Complicatii apar cand magnitudinea si natura socurilor gasesc nepregatite, sau insuficient pregatite sistemele. De exemplu, multi decidenti nu au intuit, constientizat, anvergura crizei financiare. Este chiar straniu ca lideri europeni vorbeau despre “robustetea” economiilor lor in raport cu ce observau ca se intampla (in 2008) peste Ocean; nu au realizat ca aceleasi vicii structurale erau detectabile si in sistemul financiar european. Zona euro este un caz ce ofera numeroase invataminte. Necazurile ei, dincolo de efectele crizei financiare, se leaga de un design gresit si politici defectuoase, care s-au concretizat intr-o arie monetara lipsita de robustete[3]. Este de vazut daca Uniunea Bancara reprezinta calea definitiva de iesire din impas. Oricum, ce a facut BCE la finele lui 2011 si in 2012, ca iprumutator de ultima instanta (lender of last resort) a salvat practic zona euro, cel putin pana acum.
Katrina, ca si scurgerile de titei cauzate de instalatii defecte (defectuoase) ale British Petroleum in Golful Mexic, dezastrul de la Fukushima si alte evenimente similare au aratat ca nu exista tehnologie infailibila, ca decizii eronate se impletesc cu vulnerabilitati tehnice.
Socurile, conventionale si non-conventionale, incordeaza, streseaza sistemele. Chiar si cand exista dispozitive de amortizare, cand rezerve sunt considerabile, stresul este vizibil. In cele mai nefericite cazuri apare dezordine, se manifesta incapacitatea de ajustare, apar dezechilibre (precum imbalante externe mari, nesustenabile) ce pot cauza colaps economic si nu numai.
Robustetea (rezilienta) sistemului are de ce sa fie tema de interes pentru expertii in stiinte sociale ca si pentru cei ce examineaza angrenaje tehnologice. Expertii in probleme de securitate nationala au de ce sa fie interesati in cel mai inalt grad de aceasta chestiune, inclusiv din perspectiva amenintarilor de tip nou, gen “atacuri si conflicte informatice” (cyberfare). Cand economia pierde din vitalitate, cand slabeste, robustetea se deterioreaza. Criza din zona euro, deficitul de coordonare in Europa (UE) in domeniul apararii, al inzestrarii militare, reprezinta minusuri importante, care se simt in cadrul NATO[4]. Un alt exemplu relevant: esecul in renegocierea functionarii concernului industrial EADS exprima trainicia intereselor nationale, in dauna celor “comunitare”.
Raspunsul la amenintari testeaza virtutile statelor democratice in raport cu capitalismul de tip autoritarist. Sistemele autoritariste, desi pot mobiliza resurse pe scara larga se simt vulnerabile la circulatia libera a informatiei; ele incearca sa limiteze informatia pe internet prin diverse filtre(firewalls) — ma refer la tari arabe si asiatice (China de exemplu).
3. De ce scade robustetea (rezilienta)?
De ce scade robustetea (rezilienta) sistemelor?
-conectivitatea (cresterea gradului de inter-conectare) a lovit robustatea (rezilienta) in masura in care efectele de contagiune (contaminare) cresc in intensitate fara a exista instrumente de stavilire. Epidemiile se raspandesc mult mai repede in conditiile circulatiei intense a oamenilor si marfurilor si cand mijloace de control sunt ineficace.
- noi tehnologii informationale si comunicationale cresc vulnerabilitatea sistemelor informatice care sunt cu un pas in urma in a se apara de virusare, de accesare neingaduita (hackers).
- in domeniul financiar, interconectarea pietelor si aparitia de produse “toxice’ ca si accentul pus de diverse institutii pe trading (speculatie) au marit exponential riscuri sistemice. Andrew Haldane, director de cercetare la Banca Angliei, a subliniat ca evolutia sistemului financiar in tarile avansate economic, in ultimele decenii (prin spargerea “peretilor chinezesti” intre diverse activitati, renuntarea la legislatia Glass Steagal in SUA, Big Bang-ul in Marea Britanie in 1986), “a diminuat robustetea economiilor”. Si Alexander Lamfalussy, eminenta cenusie in lumea finantelor, a anticipat aceasta situatie. O logica pe termen scurt, care ignora riscuri sistemice, conduita unor banci centrale ca si o cosmologie simplificatoare au favorizat o evolutie nefasta. Asa s-a grabit formarea de premize pentru o criza fara egal dupa Marea Depresiune, care a reclamat interventia guvernelor si a bancilor centrale pentru a evita prabusirea economiilor –un deznodamant care ar fi condus la generalizarea somajului de doua cifre, la caderi de productie masive (nota bene: sunt tari europene unde somajul a trecut de 25% in 2012). Acolo unde somajul structural atinge doua cifre situatia sociala poate deveni exploziva (o mare parte din forta de munca nefiind adaptata la o piata mult schimbata[5]).
- procesul de globalizare, negestionat, a fragilizat, vulnerabilizat sisteme, chiar in tari dezvoltate. Nici cele mai performante economii mature nu pot amortiza eficace socuri create de concurenta tarilor ce asimilieaza tehnologii avansate si care poseda forta de munca ieftina. Germania este superperformnata ca aparat industrial, dar ii va fi tot mai greu sa faca fata ascensiunii industriale a Asiei. Viteza de inrautatire a situatiei depinde de ce se intampla in zona euro. Dinamica avantajelor comparative nu ii face pe toti castigatori in spatiul global, unde jocurile sunt adesea cu suma nula.
- criza a reliefat, sau a scos la iveala vulnerabilitati. Sistemele (economiile) care au dependente excesive de structuri ce provoaca socuri sufera mai mult. Sisteme cu structuri de productie ce depind considerabil de cateva sectoare sunt mai putin robuste. Si structura capitalului atras conteaza –daca este imprumutat, sau este sub forma de investitii directe. Acestea din urma difera ca impact in functie de robustetea entitatilor, a economiilor de unde provin. De exemplu, prezenta bancilor scandinave (suedeze, finlandeze) in tarile baltice prezinta atuuri fata de prezenta bancilor elene in Bulgaria si Romania, in alte tari din Sud-estul Europei[6].
- asezarea geografica joaca si ea un rol, dupa cum sugereaza observatia de mai sus; proximitatea de sisteme robuste ajuta. Cu cat exista o mare mare compatibilitate structurala cu un sistem robust cu atat mai mari sunt avantajele apropierii geografice pentru sisteme de dimensiune mai mica.
- sub-investitii in infrastructura de baza si insuficienta rezervelor, inclusiv in tari dezvoltate economic (constatare facuta de Michael Spence, laureat al premiului Nobel pentru economie).
- sub-investitii au fost si in sistemele educationale.
- robustetea sistemelor a scazut si pentru ca politici publice au neglijat relatia intre dinamica economica si distributia veniturilor. Studii ale OCDE, FMI subliniaza cresterea inegalitatilor in tari industrializate in ultimele decenii, care a inrautatit coeziunea sociala. Aceasta evolutie este de judecat in corelatie cu efectele crizei economice si financiare. Inegalitatea de venituri, cum remarca Fukuyama, face parte din miscarea economiei de piata; esential insa este ca “sanse egale” sa existe, pentru a prezerva legitimitatea sistemului (2011, p.9)
- se manifesta un trade-off de luat aminte. Pe de o parte criza ca si evolutii anterioare (inclusiv de ordin demografic) au erodat resursele statului social (asistential), ceea ce necesita ajustari, o reforma a sistemului de asigurari sociale (dar nu demantelarea statului social, cum cer unii). Pe de alta parte, daca aceste corectii se fac brutal, in mod necugetat, ele micsoreaza capacitatea unor institutii de dialog si compromis, care asigura echilibrul social, homeostaza sistemului/robustetea sa (Dani Rodrik evidentiaza importanta acestor institutii cu functie de “asigurare sociala” impotriva riscurilor).
- complexitatea poate diminua robustetea sistemelor. Daca acestea din urma nu se adaptateaza rapid, nu au capacitate de auto-organizare si de invatare adecvata (structuri disipative eficace) apar fisuri, vulnerabilitati noi. Complexitatea poate sfida capacitatea indivizilor si organizatiilor de a-i face fata. Asa s-a intamplat in industrial financiara, care a devenit tot mai mult un black-box…frecvent chiar pentru oameni din interior. Scaderea robustetii se vede la nivelul institutiilor financiare individuale, unde “regulile de conformare”, mecanismele de prudentialitate interne s-au dovedit inadecvate. Anticipand remarc ca solutia aici ar fi revenirea la un sistem mai simplu, mai “prietenos” pentru utilizatori, ceea ce implica regementari si supraveghere corespunzatoare. Altminteri, homeostaza (echilibrul dinamic) al sistemului ar fi tot mai in deriva, cu avarii mari.
- in fine, demografia poate afecta negativ robustetea; o depopulare masiva (migratie) loveste echilibrul intre generatii, intre categorii profesionale, iar “fuga creierelor” (brain drain) deterioraza stocul de capital uman de inalta calificare ca si capacitatea sa de reinnoire. Migratia poate usura problema somajului, dar costurile nete pe termen lung sunt mai probabile pentru sistem.
In Romania robustetea sistemului a fost testata de-a lungul anilor de socuri cauzate de inundatii mari (ale caror efecte sunt accentuate de deforestari si indiguiri precare). Subinvestitiile in educatie, in infrastructura sunt alte slabiciuni majore, care afecteaza robustetea sistemului economic autohton. Politici inadecvate ca si reguli ale jocului in UE au favorizat aparitia de dezechilibre externe mari (de doua cifre) in deceniul trecut, ce au obligat la corectii dureroase in conditiile inghetarii pietelor financiare. Exista si o insuficienta orientare a resurselor spre productia de bunuri si servicii exportabile si care pot acoperi nevoile interne (tradables). Agricultura este subdezvoltata tara importand masiv alimente de baza; dependenta PIB-ului (a recoltelor agricole) de conditii meteo este graitoare in acest sens. Slabiciunea institutiilor este o trasatura a functionarii societatii romanesti, care ii afecteaza performanta economica.
3.1 Robustetea sistemelor si probleme de ordin cognitiv
Scaderea robustetei (rezilientei) poate fi pusa si pe seama unor probleme de ordin cognitiv si ale unor alegeri facute in politici publice. De pilda, in domeniul economic/financiar increderea uneori oarba in metodele cantitative a condus la esecuri monumentale in decizii individuale si la scara sistemului. Caderea fondului de risc (hedge fund) LTCM in 1998 a fost un precursor al crizei de acum. Atunci, modele elaborate de Myron Scholes si Robert Merton, economisti faimosi, au neglijat evenimente extreme posibile (tail events), ceea ce s-a dovedit fatal pentru strategia adoptata. A fost nevoie de interventia Fed-ului (Banca Centrala a SUA), fie si indirect, pentru a salva sistemul financiar (care era amenintat de contaminare). Cu un deceniu mai tarziu s-a vazut ca modelarea practicata de banci centrale era nepotrivita, ca riscurile sistemice erau neglijate. Suntem acum intr-o perioada de reevaluare a algoritmilor de modelare, se iau tot mai mult in calcul evolutii non-liniare (evenimente extreme, bifurcatii).
In marea chestiune a schimbarii de clima se cuvine sa discutam despre logica cresterii economice ce ignora epuizabilitatea resurselor. Clubul de la Roma si alte organizatii au avut si au dreptate. Un anume mod de viata, mai ales in lumea industrializata si o logica economica ce nu internalizeaza efectele schimbarii de clima si epuizabilitatea unor resurse (ca externalitati negative, carora ar trebui sa li se atribuie costuri pe masura), ingreuneaza adaptarea. De mai mult timp exista o gandire privind sustenabilitatea, ce este ilustrata de „steady state economics”. Daca nu va exista un consens ca trebuie facut ceva pentru a preveni ce este mai rau, s-ar putea sa trecem de un prag critic, de un tipping point[7], care sa fie precum o cale fara intoarcere. „The Day after”, sa ne amintim filmul, nu este o fantasmagorie. Multi sunt prizoneri ai realitatilor imediate, ai disputelor pentru piete, pentru controlul resurselor planetei subestimand tabloul mare. Nici nu este usor sa realizezi consens cand lumea nu are reguli de ordonare suficient de clare. G2 (SUA si China drept superputeri ce ar “organiza” dialogul global, in contrast cu un cacofonic G20) este de comparat cu un “Gzero”, cum vede evolutia sistemului global in viitor Ian Bremmer. Daca UE ar fi mai puternic integrata (rezolvandu-se si criza zonei euro) si ar capata coerenta in politica externa am putea vorbi de formarea unui G3 ca fundament al unui nou regim international. Aici trebuie sa avem in vedere trade-off-urile intre utilizari ale resurselor limitate, de pilda pamant pentru hrana vs. pamant pentru energie. Sunt numerosi experti care vad in aceste optiuni alternative sursa unor conflicte viitoare (H.W.Sinn, 2011)
Criza economica de acum pune in discutie o paradigma dominanta in ultimele decenii. Pe de o parte, este dezavuat fundamentalismul in abordari teoretice si practici economice. Fara economie libera (piete) nu exista libertate economica, democratie. Aceasta este marea lectie a comunismului. Dar credinta in reglare perfecta prin piete este aiurea. Dereglementarea pietelor financiare, o cosmologie economica simplista, au condus in buna parte la criza de acum. Metodele cantitative au imperfectiuni, unele congenitale, intrucat nu exista infailibilitate. In plus, rationalitatea economica nu este singurul driver, stimul al actiunii umane; sa ne gandim, de pilda, la “rationalitatea limitata”(bounded rationality) descrisa de Herbert Simon, la studiile lui Daniel Kahneman si Amos Tverski. Totusi, cred ca societatea umana ramane una „economica” par excellence, adica motivata de avantaje si dezavantaje interpretate in mod pecuniar, deoarece resursele sunt limitate in raport cu nevoile si dorintele oamenilor.
