Taxa asupra tranzactiilor financiare pe care 11 tari doresc sa o aplice se va aplica si tranzactiilor efectuate in alte tari, respectiv si in City-ul londonez, potrivit unui noi proiect prezentat de Comisia Europeana si citat de AFP.

Va fi vorba de "prima taxa asupra tranzactiilor financiare aplicata la nivel regional", a subliniat joi comisarul european insarcinat cu Fiscalitatea, Algirdas Semeta, intr-o conferinta de presa.

Aceasta taxa, care ar trebui sa genereze venituri de ordinul a 30 - 35 de miliarde de euro pe an, "va pune punct iresponsabilitatii pietelor", a sustinut acesta.

Diferenta cea mai notabila intre aceasta propunere si cea facuta de Comisie in septembrie 2011 este legat de includerea unui "principiu al locului de emisiune". Acest lucru semnifica faptul ca instrumentele financiare emise in cele 11 tari participante vor fi taxate chiar daca ele sunt negociate in afara acestei zone.

Propunerea contine de asemenea si un "principiu de rezidenta": daca una dintre partile participante la tranzactie are sediul in una dintre cele 11 tari, taxa este datorata, independent de locul unde a avut loc tranzactia.

Este vorba despre stabilirea unor bariere solide "impotriva delocalizarii activitatilor financiare sau a evaziunii" fiscale, a explicat Semeta.

ONG Oxfam a salutat intr-un comunicat ca acest proiect "face dificila sarcina institutiilor financiare care vor incerca sa evite" taxa si se va putea aplica "la fel de bine la Frankfurt si Paris ca si la City-ul din Londra", unde se efectueaza majoritatea tranzactiilor financiare din Europa. Or, Marea Britanie nu face parte dintre tarile care au anuntat ca vor introduce aceasta taxa asupra tranzactiilor financiare.

In fata imposibilitatii de a convinge ansamblul celor 27 de tari participante, 11 tari - Franta, Germania, Belgia, Portugalia, Slovenia, Austria, Grecia, Italia, Spania, Slovacia si Estonia - au decis sa puna in practica procedura "cooperarii intarite".

Marea Britanie, dar si Suedia si Polonia si-au motiva refuzul prin teama ca o astfel de masura ar putea determina o fuga de capitaluri.

Avand in vedere ca aceasta cooperare intarita este de competenta sa, Comisia a inaintat o noua propunere tarilor participante.

Intrebat despre posibilitatea ca aceasta taxa sa fie contestata in justitie in unele tari, comisarul european Semeta s-a declarat increzator, asigurand ca propunerea sa este "deplin conforma cu dreptul international in materie de fiscalitate".

Daca lasam la o parte principiul de emisiune, noua propunere este in mare parte similara celei precedent. Taxele vor fi de 0,1% pentru actiuni si obligatiuni si de 0,01% pentru produsele derivate.

Taxa nu se va aplica pentru activitatile curente ale cetatenilor si intreprinderilor, precum credite, plati, asigurari, depozite, pentru a proteja economia reala.

Ea nu se va aplica nici pentru tranzactiile cu bancile centrale si Banca Centrala Europeana sau cu Fondul European de Stabilitate Financiara (FESF) si Mecanismul european de Stabilitate (MES), fondurile de salvare ale zonei euro.

Toate tarile membre ale UE vor lua parte la dezbaterea asupra acestei propuneri, dar doar cele 11 vor putea vota textul, care are nevoie de unanimitatea lor. Parlamentul European va fi consultat. Potrivit Frantei, taxa ar urma sa intre in vigoare cel mai devreme la finele lui 2014.

Ramane de vazut ce se va face cu fondurile astfel colectate. Pana acum, Germania, spre deosebire de Franta, se opune ca aceasta taxa sa alimenteze bugetul european.

Oxfam pledeaza ca "liderii europeni sa consacre o parte importanta a veniturilor pentru lupta impotriva saraciei aici si in strainatate, si luptei impotriva schimbarilor climatice".