Fondul Monetar International (FMI) va acorda un imprumut de un miliard de euro Ciprului, in cadrul planului de salvare de zece miliarde incheiat alaturi de Comisia Europeana si autoritatile de la Nicosia, a anuntat miercuri directorul general al FMI, Christine Lagarde, citat de AFP.

Acest acord de imprumut, incheiat la nivelul unei misiuni a Fondului, "va fi supus consiliului de administratie pentru aprobare la inceputul lui mai", a adaugat ea, intr-un comunicat.

"Contributia FMI" la ajutorul de 10 miliarde de euro promis in martie Ciprului "se va face printr-un imprumut pe trei ani" in valoare de circa "un miliard de euro (1,34 miliarde dolari)", a precizat aceasta.

Seful Fondului considera ca autoritatile cipriote au pus la punct "un program ambitios pentru a infrunta riscurile economice cu care se confrunta". "Acest program se bazeaza pe doi piloni:", afirma Lagarde: primul vizeaza "restabilirea sanatatii sistemului financiar" prin restructurarea si reducerea substantiala a sectorului bancar, iar cel de-al doilea va permite aducerea "datoriei publice pe o traiectorie sustenabila".

In pragul falimentului, Cipru a obtinut in 25 martie un plan international de salvare in valoare de 10 miliarde de euro, cu pretul unei restructurari drastice a sectorului bancar, care va afecta sensibil clientii cu conturi peste 100.000 de euro la primele doua banci din insula.

Christine Lagarde afirmase anterior ca recomandase participarea FMI la acest plan, fara a preciza insa ce suma va fi acordata de institutia monetara internationala.