Austria va mentine secretul bancar, a declarat vineri, la Dublin, ministrul austriac al Finantelor, Maria Fekter, care a acuzat insa Marea Britanie ca detine in jurisdictia sa "numeroase paradisuri fiscale" care sunt "adevaratele puncte fierbinti ale spalarii de bani si evaziunii fiscale", scrie AFP.

Marea Britanie "are numeroase paradisuri fiscale sub jurisdictia sa directa", a subliniat ea, enumerand "Channel Islands, Gibraltar, insulele Caiman, insulele Virgine.

Austria este ultima tara din UE care refuza sa relaxeze conditiile secretului bancar, dupa concesiile facute miercuri de Luxemburg in ceea ce priveste schimbul automat de informatii privind datele bancare.

Maria Fekter a afirmat, in marja unei reuniuni informale a ministrilor de Finante din zona euro, ca schimbul automat de informatii "nu este intr-adevar necesar" si constituie "o intruziune masiva in viata privata", al carei respect este "unul dintre drepturile fundamentale ale UE".

Ministrul afirma ca "secretul bancar este inscris in Constitutia austriaca si, avand in vedere ca guvernul nu dispune de o majoritate pentru modificarea Constitutiei, nu vad cum ar fi posibil sa o schimbam. "Sunt sigura ca acest lucru va ramane neschimba in Constitutie pentru mult timp".

In opinia sa, este necesara "asanarea adevaratelor paradisuri fiscale din sfera UE", adaugand ca va discuta cu ministrul britanic de Finante, George Osborne.

Subiectul evaziunii fiscale va fi abordat in reuniunea ministrilor de Finante al UE (consiliul "Ecofin"), vineri dupa-amiaza sau sambata dimineata.