Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a facut ieri o serie dedeclaratii ce sugereaza nevoia acuta de schimbare a politicilor economice in Europa„politica de austeritate urmata de Uniunea Europeana nu mai are sustinerea politica si sociala necesara pentru a functiona (…) UE ar trebui sa puna mai mult accent pe politicile de stimulare a cresterii economice pe termen scurt si mai putin pe diminuarea cheltuielilor bugetare”(…) Desi cred ca aceasta politica este fundamental corecta, cred, de asemenea, ca si-a atins limitele”, a declarat Barroso in cadrul unei conferinte de presa.
In replica, astazi ministerul german al Finantelor cere continuarea procesului de consolidare bugetara si de reforma in Europa in scopul obtinerii unei cresteri economice sanatoase, considerand ca procesul de consolidare bugetara in Europa este unul de succes.
Cu totii stim, criza financiara a diminuat in primul rand potentialul de crestere economica. Pentru toata lumea, nu numai pentru Europa. E clar, solutia sanatoasa pentru a contracara aceasta problema nu poate fi tiparirea de bani sau deprecierea monedei, ci sustinerea unei cresteri economice sustenabile prin investitii masive, cresterea productivitatii si implementarea de reforme structurale. Europa a ales austeritatea. O austeritate focusata insa aproape in exclusivitate pe bugete ca cifre si nu ca structura, concentrata mai degraba pe aspectul nominal al acestora si nu cel structural. Daca Europa ar fi contracarat debutul crizei cu reforme, cu intarirea sistemului bancar (dupa modelul american) si nu cu pachete de austeritate de tip strategie soc, lucrurile cu siguranta astazi ar fi stat altfel. In plus, in Europa problema s-a redus la ideea de a scadea un indicator sau altul. Adevarata miza ar fi trebuit sa fie in opinia mea trecerea de la ceea ce se numeste o ajustare fiscala cantitativa la una calitativa. Mizand aproape in exclusivitate pe austeritate (si asta cantitativa, contabila), decalajul de competitivitate dintre centru si periferie in Europa s-a accentuat, acestea din urma ramanand practic in imposibilitatea de a avea crestere economica.
Americanii au ales (evitand cu aceasta ocazie declansarea fiscal cliff) solutia austeritate prudenta, ajustare fiscala graduala, sustenabila, atat din punct de vedere politic, dar si economic si social. Reduceri prudente de cheltuieli (mai ales la nivelul celor ineficiente), conform unui plan gradual, cresteri de taxe doar pentru bogati (fara a afecta clasa de mijloc, care reprezinta majoritatea) si in masura in care este posibil relaxare cantitativa – “quantitative easing” injectia puternica de bani de catre banca centrala pentru relansarea creditarii, crestere economica, reducerea somajului, etc. Se mizeaza astfel pe crestere economica, reducerea somajului, etc. cu toate avantajele ce pot decurge de aici pe termen mediu si lung. Europa a ales insa solutia ce merge exclusiv pe ideea de austeritate mizand pe o combinatie de reduceri masive de cheltuieli/cresteri de taxe/injectie prudenta de bani de catre BCE pentru relansarea creditarii. Teoretic vorbind, combinatia poate fi benefica. Practic, solutia poate fi viabila pentru economia germana, de exemplu, ma indoiesc insa ca poate fi aplicata in aceeasi masura si mai ales cu aceleasi efecte in intreaga economie europeana.
Este evident pentru toata lumea ca se contureaza doua modele distincte de crestere economica modelul american (agreat de altfel si de Japonia, dar se pare ca si de Franta europeana) versus modelul german. Europa va trebui sa aleaga cat mai curand pe ce drum va merge si mai ales cu ce costuri. Din pacate, balbaielile decidentilor europeni ne vor costa pe toti. Este clar ca Europa improvizeaza, nu numai in administrarea crizei datoriilor, a crizei fiscale sau a conceperii unui plan care sa aduca crestere economica, ci si in administrarea recentei crize bancare. Pietele vor reactiona cu siguranta la astfel de balbaieli mutand capitalurile dinspre periferie spre centru, majorand dobanzile, cu implicatii asupra adancirii recesiunii europene. Se poate intra astfel intr-un nou cerc vicios.
Cipru este cel mai recent exemplu de improvizatie. Chiar daca problemele financiare ale Ciprului se vor rezolva, in opinia mea sistemul financiar european a inregistrat cu aceasta ocazie mai degraba un regres decat un pas inainte. „Gratie” solutiilor improvizate, vulnerabilitatea constructiei europene creste, cel putin din perspectiva soliditatii principiilor uniunii monetare. Problema controlului capitalurilor, de exemplu, aparuta cu ocazia aceluiasi caz cipriot vulnerabilizeaza inca o data.
