Guvernul Sloveniei va reduce salariile functionarilor cu valori cuprinse intre 1 si 5% pentru a se putea conforma unei decizii a Curtii Supreme, a anuntat vineri ministrul de Interne, Gregor Virant, citat de AFP.

Curtea a confirmat o decizie a Justitiei potrivit careia guvernul trebuie sa plateasca functionarilor pana la 170 de milioane de euro in contul cresterilor de salarii neplatite in perioada 2010-2012, a precizat ministrul.

"Nu putem obtine banii necesari decat reducand salariile in sectorul public", a precizat acesta.

Curtea suprema a dat dreptate unui sindicat public care a atacat in justitie guvernul de centru stanga al lui Borut Pahor (2008-2012) pentru faptul ca a omis sa plateascas o majorare de salarii negociata in sectorul public.

Desi decizia justitiei nu priveste decat salariatii membrii ai sindicatului, respectiv 20% dintre functionari, guvernul va plati majorarea ansamblului de 160.000 de functionari, a precizat Virant.

Premierul Alenka Bratusek (centru stanga) a confirmat ca guvernul va trebui "sa gaseasca o solutie" pentru aceasta problema, dar a avertizat ca aceasta nu va trebui sa aiba niciun impact asupra deficitului public, prevazut la 3,5% din Produsul Intern Brut (PIB) pentru 2014.

"Daca va trebui sa platim aceasta suma imediat, vom fi constransi sa reducem cu 5% salariile pentru functionarii publici. Dar, daca esalonam platile pe mai multi ani, aceasta ar putea reprezenta doar o reducere de 1%", a precizat Gregor Virant, adaugand ca guvernul va negocia o solutie cu sindicatele.

Decizia Curtii supreme vine a doua zi dupa ce premierul Bratusek a evocat "posibilitatea" unui recurs la un plan european de salvare pentru a asana sectorul bancar al tarii.

In primavara, Slovenia a promovat o serie de masuri dure de austeritate. Salariile functionarilor publici au fost reduse cu 8% in 2012 si cu 5% in acest an. Guvernul s-a angajat sa nu recurga la noi taieri inainte de finele lui 2014.