Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la Bruxelles, ca a folosit "vestile extraordinar de bune" anuntate de Eurostat, potrivit carora Romania a avut cea mai mare crestere economica din UE in trimestrul 3, pentru a invoca in discutiile avute cu presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, posibilitatea obtinerii unei clauze de investitii la deficitul acceptat de UE.

Intrebat daca i-a comunicat presedintelui CE ultimele date publicate de Eurostat, Ponta a declarat: "Da, folosit acest lucru si aceste vesti extraordinar de bune de la Eurostat tocmai pentru a discuta despre posibilitatea de a obtine o clauza de investitii la deficitul acceptat de UE, clauza pe care s-o folosim, iata, pentru proiectele de infrastructura cu Moldova".

"Noi terminam gazoductul Iasi-Ungheni, ne trebuie insa bani pentru celelalte proiecte, si una din variante era tocmai aceea de a accepta (o crestere a deficitului) - noi avem anul viitor 2,2% deficitul bugetar - daca se inregistreaza o crestere chiar si de 0,1% pentru investitii, asta ar insemna 150 de milioane de euro, mai mult decat ne-ar trebui pentru proiectele de anul asta cu Moldova", a explicat Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta a anuntat joi, cand a prezentat proiectul de buget pentru 2014, ca deficitul bugetar a scazut la 2,6% si va scadea anul care vine la 2,2%.

La inceputul acestei luni, in discutiile purtate cu misiunea FMI-CE, Guvernul a negociat un deficit intre 2,2-2,3% din PIB, cuprinzand si clauza de investitii aferente co-finantarii fondurilor UE, potrivit unor surse oficiale.

In urma negocierilor cu FMI, Guvernul a obtinut o majorare a deficitului la 2,2% din PIB.

"Guvernul trebuie sa ia masuri pentru a respecta tinta de deficit bugetar convenita pentru anul viitor, de 2,2% in termeni cash, cu 0,2 puncte procentuale mai mult decat anticipasem in luna iulie", a anuntat Andrea Schaechter, sefa misiunii FMI pentru Romania, cu ocazia prezentarii la BNR a rezultatelor primei evaluari a acordului preventiv si concluziile negocierilor cu autoritatile romane.

"Principalul motiv pentru acest deficit usor mai mare pentru anul viitor este angajamentul puternic de a accelera atragerea fondurilor europene, ceea ce inseamna ca trebuie sa cream mai mult spatiu pentru cheltuielile de co-finantare necesare si noua tinta de deficit acomodeaza acest imperativ", a mai spus sefa misiunii FMI.

Ulterior, premierul Victor Ponta l-a acuzat pe presedintele Traian Basescu ca a vandut interesele Romaniei la Bruxelles, in 2012, atunci cand a negociat, "fara niciun mandat", Tratatul european de guvernanta fiscala, care limiteaza deficitul bugetar la 3% din PIB. Insa, pe 8 mai 2012, cu ocazia votului in Camera Deputatilor pe tratatul fiscal, premierul a votat in favoarea reglementarilor.

Romania a avut cea mai mare crestere economica procentuala din Uniunea Europeana in trimestrul al treila al anului 2013, 1,6% fata de trimestrul II al aceluiasi an si 4,1% fata de trimestrul III al anului 2012, au relevat datele publicate, joi, de Oficiul European de Statistica Eurostat.