China a inregistrat in primul trimestru al anului o crestere de 7,4%, a anuntat miercuri guvernul, confirmand o incetinire a evolutiei celei de-a doua economii mondiale, scrie AFP.

In primele trei luni ale anului, progresia produsului intern brut (PIB) al tarii publicata de Biroul national pentru statistici a fost in urma cresterii de 7,7% inregistrata in trimestrul patru din 2013.

Cifra oficiala este in scchimb usor peste estimarea medie a 13 analisti interogati de AFP (7,3%).

Beijingul isi fixase pentru acest an un obiectiv de 7,5%, cea mai redusa rata de crestere a gigantului asiatic in aproape un sfert de secol.

Productia industriala a Chinei a inregistrat in martie o crestere de 8,8% in raport cu aceeasi perioada din 2013, sub estimarile analistilor intervievati de Dow Jones Newswires (+9%).

Vanzarile in detaliu, barometrul consumului populatiei, au crescut cu 12,2% in martie, in cifre anualizate, in conformitate cu previziunile pietei.

In ciuda incetinirii economiei, autoritatile chineze au reafirmat in ultimele saptamani intentia de a continua ambitiosul program de reforme destinate reechilibrarii modelului de crestere a tarii.

Astfel Beijingul doreste sa sustina consumul intern si sa intareasca sectorul privat, sa reduca dependenta de exporturi si de investitiile in infrastructura, diminunand in aceslasi timp monopolurile marilor grupuri publice si severele supracapacitati din sectorul industrial.