Banca centrala a Rusiei a cheltuit in 2014 76,1 miliarde de dolari si 5,4 miliarde de euro in incercarea de a limita prabusirea rublei, al carei trend ramane descendent de la inceputul acestui an, potrivit statisticilor publicate luni si citate de AFP.

Anul trecut, moneda rusa a pierdut 41% din valoarea sa fata de dolar si 34% fata de euro, din cauza crizei din Ucraina care a generat sanctiunile economice impotriva Moscovei si a caderii cotatiei petrolului, principala sursa de venituri a statului rus. Acest fenomen, ca si embargoul alimentar decretat de Rusia impotriva tarilor occidentale, a antrenat o inflatie de 11,4% in 2014.

Statisticile lunare ale bancii centrale a Rusiei arata ca interventiile cele mai masive au avut loc in martie, luna marcata de anexarea Crimeii (22,3 miliarde dolari), octombrie (27,2 miliarde dolari) si decembrie (11,9 miliarde dolari), cand caderea cotatiei petroului s-a accentuat.

Prabusirea rublei s-a transformat in ultimele saptamani din 2014 in miscare de panica in randul populatiei, care a culminat in 15 si 16 decembrie cand moneda Rusiei si-a pierdut pana la un sfert din valoare in doua zile.

Rubla si-a revenit ulterior, dar ramane fragila si orientata spre un trend descendent de la inceputul acestui an. Luni, euro era cotat in jurul orei 08,20 GMT la 74,44 ruble fata de 72,25 vineri iar dolarul la 62,91 ruble fata 61,5 vineri.

Pe langa aceste interventii, banca centrala a decis la jumatatea lui decembrie sa majoreze dobanda de interventie la 17% pentru a-si apara moneda, cu riscul de a strange brutal robinetul creditului si de a agrava astfel recesiunea asteptata de autoritati si experti in 2015.