Banca centrala a Ucrainei a anuntat marti ca va majora incepand de miercuri dobanda de interventie de la 19,5% la 30% in incercarea de a stavili inflatia galopanta, legata in mare parte de devalorizarea fara precedent a monedei ucrainene, scrie AFP.

Potrivit bancii centrale, aceasta decizie face parte dintr-o lista de masuri financiare care vizeaza "stabilizarea situatiei macroeconomice" in asteptarea unei aprobari definitive a unui credit de 17,5 miliarde de dolari (15,5 miliarde euro) din partea FMI.

Ucraina se confrunta, pe langa conflictul sangeros din estul separatist, cu o grava criza economica. Inflatia era, in ianuarie, de 28,5% in cifre anualizate.

Aceasta crestere spectaculoasa a preturilor este sustinuta de o depreciere majora a grivnei.

Banca centrala nu a incetat in ultimele luni sa majoreze dobanda de interventie, care a crescut de la 12,5% la 14% in noiembrie si la 19,5% in februarie.

FMI urmeaza sa aprobe in 11 martie un nou program de credit de 17,5 miliarde de dolari in cadrul unui plan global de ajutor estimat la 40 miliarde dolari.