Ministrul german de Finante Wolfgang Schauble a devenit mai sceptic in ceea ce priveste capacitatea Greciei de a evita un faliment.

W. SchaubleFoto: Wikipedia

Interogat miercuri de ziarele Les Echos si Wall Street Journal asupra posibilitatii de a reafirma, asa cum a facut-o in 2012, ca nu va exista un faliment al Greciei, Schauble a raspuns ca ar "reflecta indelung inainte de a repeta asta azi", potrivit AFP.

"Decizia suverana si democratica a poporului grec ne plaseaza in fata unei situatii foarte diferite de cea din 2012", a spus acesta, referindu-se la preluarea puterii de catre partidul stangii radicale Syriza.

La inceputul lui mai, intr-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (FAS), ministrul agitase spectrul unui faliment, afirmand ca "experiente din alte parti ale lumii ne-au aratat ca o tara poate cadea brusc spre faliment".

Grecia deruleaza negocieri foarte dificile cu creditorii sai - Uniunea Europeana, Banca Centrala Europeana (BCE) si Fondul Monetar International (FMI) pentru a obtine, in schimbul reformelor, 7,2 miliarde de euro reprezentand transa restanta din al doilea program de asistenta financiara care expira la finele lui mai. In 5 iunie, Grecia trebuie sa efectueze o plata mare catre FMI si s-ar putea trezi in incapacitate de plata in lipsa unui acord.

Wolfgang Schauble crede ca, in prezent, conditiile pentru a putea discuta un al treilea program de sustinere a Atenei "au devenit mai fragile".

"Grecia nu a incheiat programul, nu mai are excedent bugetar primar si nu vrea al treilea program", a argumentat el.