Cerere in scadere, productie in crestere, incetinire a cresterii chineze la orizont: pretul materiilor prime au cazut in ultimele luni la cel mai redus nivel din 2009, semn ca ar putea, potrivit specialistilor, sa intre intr-un nou ciclu, scrie AFP.

Sonda petrolFoto: Flickr

Pretul petrolului a atins in aceasta saptamana minimul ultimilor sase ani si jumatate, in conditiile in care pretul altor materii prime cadea in acelasi timp cu pietele bursiere: cuprul a trecut sub 5.000 de dolari pe tona pentru prima oara din 2009, aluminiul evolueaza la minimul ultimilor sase ani.

"Istoric, aceasta miscare se apropie de criza financiara asiatica in 1997-1998, atunci cand cererea economiilor emergente s-a prabusit", explica expertii de la banca UBS. "Preturile foarte mici ale materiilor prime te duc cu gandul la o incetinire a cererii economiilor emergente, care sunt cele care consuma cele mai multe materii prime - energie si materiale", adauga ei.

Istoria se repeta, spune si Jeff Currie, analist la Goldman Sachs : "Suntem in curs de a vedea un ciclu similar celui la care am fost martori la mijlocul anilor 80", un moment de cadere puternica a cotatiilor materiilor prime.

"Aceste doua cicluri au fost sustinute de o aprovizionare puternica si, desi cererea a incetinit, ea nu s-a contractat. Astazi, cererea la petrol continua sa creasca. Caderea din ultimele luni este provocata de abundenta de oferta", spune acesta.

Pretul barilului Brent din marea Nordului si WTI au revenit de asemenea la nivelurile dinaintea crizei financiare din 2008, in jur de 45 de dolari pe baril pentru primul si 40 pentru al doilea. Aceste doua produse au cazut sub 40 de dolari la finele lui 2008, in plina criza a pietelor financiare mondiale.

Revenirea la normalitate

Cu toate acestea, nu pretul redus este o anomalie, ci mai degraba varfurile la care au ajuns materiile prime in ultimii ani. Petrolul a atins astfel in 2008 peste 140 de dolari, un pret inedit, mentinandu-se la circa 100 de dolari in anii urmatori.

Scaderea constatata din iunie 2014 pare mai degraba o revenire la normalitate, in conditiile in care productia de petrol ramane foarte solida. Revenirea iminenta a petrolului iranian pe piete si a petrolului american de sist ar urma sa contribuie la mentinerea preturilor reduse.

Cererea de cupru - o materie prima indispensabila in toate sectoarele industriei - a continuat sa creasca cu 6% pe an. Cererea este in scadere in raport cu ultimii zece ani, dar nu s-a prabusit. Reducerea pretului este provocata in principal de incetinirea constructiilor in China, sector care a cunoscut in ultimii zece ani o explozie fara precedent.

Aceasta reducere generala a preturilor materiilor prime este si o consecinta a investitiilor masive facute pentru a raspunde la cererea Chinei, care absoarbe, in medie, circa jumatate din productia mondiala a metalelor industriale.

"Cresterea productiei de materii prime dureaza mult timp, deci durata medie de viata a acestor unitati de productie este de 10-15 ani", explica Martin Kunc, profesor asociat la Universitatea din Warwick.

Ori, marile companii miniere, care au investit puternic pentru a sustine boom-ul cererii chineze, au ales sa-si diminueze costurile, in ultima vreme, mentinand productia, ceea ce contribuie la abundenta ofertei si la mentinerea preturilor mici, in ciuda unei cereri in scadere.

Daca aceasta scadere nu este o veste buna pentru marile companii miniere si petroliere, ea este mai degraba pozitiva pentru economiile americana si europeana.

"Salariile reale in marile tari industrializate nu au crescut la fel de repede ca preturile materiilor prime, deci un pret redus la materii inseamna ca puterea de cumparare va creste", subliniaza Martin Kunc.