Economistii de la Credit Suisse au publicat un studiu in care se intreaba daca nu cumva este posibil sfarsitul mondializarii, luand in calcul posibilitatea ca actualul peisaj, dominat de marile grupuri americane si occidentale, sa cedeze locul unei "lumi multipolare" impartita intre America, Europa si Asia, scrie AFP.

"Mondializarea a fost cel mai puternic motor economic in ultimii 20 de ani", a explicat Michael O'Sullivan, unul dintre autorii studiului, intr-un comunicat publicat joi.

Interdependenta economiilor a permis dezvoltarea oraselor internationale, succesul micilor state si cresterea averii tarilor emergente, spune acesta.

"Dar nu este sigur ca se va putea continua pe aceasta cale" si "directia adoptata va fi una dintre principalele mize macro-economice in urmatorii zece ani", subliniaza el.

Studiul, intitulat "Sfarsitul globaliazarii sau o lume mai multipolara", exploreaza trei scenarii posibile.

Primul este cel al mentinerii mondializarii sub forma actuala, cu un comert care continua sa se dezvolte in ciuda a catorva masuri protectioniste, intr-o lume unde dolarul continua sa joace un rol preponderent si unde multinationalele occidentale domina in continuare peisajul economic mondial.

Al doilea scenariu are in vedere o lume mai puternic multipolara, marcata de avansul Asiei de o stabilizare a zonei euro, in care economia evolueaza de o maniera mai regionalizata in jurul a trei piloni: America, Europa si Asia, cu China in frunte.

In aceasta ipoteza, noi institutii internationale ar putea inlocui Banca Mondiala, s-ar putea dezvolta centri financiar mai regionali iar la nivelul companiilor schimbarea semnificativa ar veni din aparitia unor campioni regionali care, in numeroase cazuri, vor surclasa multinationalele.

Al treilea scenariu, "mai pesimist si mai putin probabil", potrivit economistilor Credit Suisse, este cel al prabusirii mondializarii, comparabil cu ceea ce a inceput in 1913 chiar inainte de declansarea primului Razboi Mondial.

In acest caz, dezvoltarile includ intre altele incetinirea cresterii economice si a comertului, avansul considerabil al protectionismului si un razboi al valutelor.

"Desi lumea a fost pusa la incercare in ultimii ani de criza financiara generalizata si de actele teroriste, aceste dezvoltari au contribuit sa intensifice cooperarea intre natiuni in loc sa o reduca", spun ei.

Investitiile companiilor si evolutia cifrei de afaceri arata in prezent ca mondializarea este neschimbata la nivelul modelelor de consum si de marketing.

In schimb, par sa fi scazut investitiile transfrontaliere.

"Aceste evolutii indica directia spre o lume mai multipolara, in care companiile vor continua sa vanda dincolo de granite dar se vor arata mai prudente cand va veni vorba de investitii", estimeaza economistii numarului doi in sectorul bancar elevetian.