Un interviu cu Cristian Ghinea și Valeriu Nicolae, consilieri ai Primului-Ministru Dacian Cioloș, despre pachetul antisărăcie, colaborarea cu ONG-urile, ciocnirile cu sistemul celor 500 de “grupuri de lucru” și asumarea greșelilor.
Miercuri, 17 februarie, la aceeași oră la care Președintele Klaus Johannis se oprea în fața reporterilor, înainte de intrarea la evenimentul organizat de Inițiativa România, la Palatul Victoria Prim-Ministrul Dacian Cioloș deschidea întâlnirea cu societatea civilă pe tema pachetului anti-sărăcie:
“Vrem să vă propunem să construim împreună un parteneriat, o Coaliție Antisărăcie, care să reunească ONG-uri, mediul academic, ministerele și administrațiile locale, în jurul acestor idei pe care vi le propunem astăzi. De ce mi se pare foarte importantă această coaliție? Pentru că, în mod foarte pragmatic, sunt conștient că Guvernul acesta va avea o viață mai scurtă. Foarte importantă e continuitatea. Pornim de la ideea că această Coaliție ar permite continuitatea, pentru că - dacă ideile pe care vrem să le lansăm astăzi vi se par fezabile și sunteți gata să vă implicați - dumneavoastră puteți constitui firul roșu, garantul continuității acestor măsuri pentru o perioadă mai lungă.”
Întâlnirea a durat trei ore. Au fost în sală, pe tot parcursul discuției, miniștri de la Educație, Sănătate, Muncă, Fonduri Europene, Dialog Social, reprezentanți ai administrației locale, profesori și oameni din ONG-uri.
Pachetul anti-sărăcie conține 47 de măsuri, de mai multe tipuri:
- “Plase de siguranță” individuale, pentru toate categoriile de vârstă, care își propun să atace teme sociale, dar și de sănătate publică și educație, precum:
- ecografii și screening medical la naștere, stimulente sociale pentru vaccinări, caravane medicale la sate
- prevenirea abandonării copiilor în maternități, asigurarea identității tuturor copiilor
- rechizite și haine pentru copiii care primesc tichete sociale, creșe comunitare
- antreprenoriat social
- antreprenoriat rural, care își propune crearea clasei de mijloc în agricultură
- finanțarea îngirjirii la domiciliu a persoanelor vârstnice
- Măsuri pentru familie, precum locuințele sociale sau reducerea violenței domestice
- Măsuri transversale, precum incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități
Mai mult de jumătate din aceste măsuri inspirate din programe de succes ale organizațiilor non-guvernamentale, precum Fiecare Copil în Grădiniță sau Teach for Romania. Fiecare din aceste 47 de puncte are atașat o fișă descriptivă, cu informații despre responsabilități, beneficii, finanțare, metodologie de implementare, schimbări legislative (dacă sunt necesare) și obiectivele propuse până în octombrie 2016. Fișele sunt publicate pe siteul Guvernului aici.
---------
Rep: O să încep cu o întrebare pentru dvs, domnule Valeriu Nicolae. Spuneați într-un interviu: “mi-am propus să aduc perspectiva oamenilor foarte săraci în cercurile decidenților”. Au apărut voci care contestă prioritatea unui astfel de pachet anti-sărăcie, în defavoarea competitivității, de exemplu. De ce este necesar pachetul acesta și este el o prioritate?
Valeriu Nicolae:
Este o super prioritate. Ce ne așteaptă pe noi în momentul de față este un dezastru. Numărul de oameni săraci a crescut. Dacă ne uităm la statistică, cea mai mare creștere a sărăciei este sărăcia copiilor. Avem din ce în ce mai mulți copii săraci. Tot statistica îți arată foarte clar: cel mai mare abandon școlar, și el în creștere, este tot la copiii săraci. Avem din ce în ce mai mulți copii săraci, care nu au educație, și care ar trebui să vină să sprijine sistemul economic în următorii 10-15 ani. Și în loc să îl sprijine, o să îl dărâme. În definitiv, România are creștere economică, și are una dintre cele mai bune creșteri economice în ultimii ani. Dacă nu o facem acum, în condițiile în care avem cel mai scăzut cost al petrolului, cel mai scăzut cost al oțelului, când o să o facem? Este o oportunitate foarte bună acum să investim, pentru a avea oameni care să ne plătească pensiile.
Cristian Ghinea:
Eu cred că oamenii s-au lăsat puțin duși de valul atenției publice, pentru că nu înseamnă că sărăcia este singura prioritate a acestui guvern, dar este o prioritate complet legitimă. Acest guvern are mai multe priorități asumate prin programul de guvernare, se lucrează la pachete similare cu acesta. Punem cap la cap obiective tangibile cu resurse și ne asumăm cum să le facem în acest an. Unul dintre pachete este pe competitivitatea economică și va face fericiți acești critici. Întâmplare sau nu, eu cu Valeriu ne-am mișcat foarte repede și am avut acest pachet terminat primul. Dacă îl aveam primul gata pe cel pe competitivitate nu însemna că nu ne păsa de sărăcie. A citi în cheia asta, săracii vs. competitivitate, este de un cinism îngrozitor. Și dați-mi voie să fiu critic și iritat pe acest subiect, pentru ca nu luăm bani de la cineva ca să dăm altcuiva, nu pierde nimeni. Ce face acest proiect este să canalizeze fondurile europene pe care le aveam - și pe care riscam să le folosim din nou foarte prost - spre ajutorarea celor mai săraci dintre români, nu luăm bani de la competitivitate ca să dăm la săraci. Dintr-un punct de vedere strict economic (dar pe care nu mi-l asum), este o idee bună să încerci să vii cu măsuri de activare a acestor oameni, astfel încât să le iei taxe mai târziu (nu să le tot dai ajutoare sociale). Deci această cheie, care a fost minoritară în primirea pachetului, este și cinică și neinteligentă, dacă pot să zic așa.
Lansarea proiectului. Foto: Bogdan Dinca
Sărăcia este o problemă și dacă îți pui mâna la ochi nu înseamnă că dispare. Dacă lucrezi la o multinațională și îți pui mâna la ochi când treci pe lângă cerșetor, nu înseamnă că cerșetorul dispare de acolo. Atitudinea asta, noi, România jună și de sine stătătoare, pe propriile picioare, care închide ochii la problema sărăciei, este primitivă până la urmă, trebuie să o depășim. Un guvern modern, al unei Românii europene, se uită și la competitivitate și la sărăcie, și trebuie să găsim soluții pentru fiecare, cu resursele pe care le avem. Pentru că suntem un guvern care a moștenit un buget deja făcut, care este la limită. Ceea ce am făcut noi este să ne punem mințile la contribuție, Valeriu, eu, echipele noastre, am invitat și ONG-uri, oameni care au venit la guvern să lucreze voluntar, și-au luat laptopurile și stăteau aici. Ne-am luat pizza din banii noștri și am mâncat la guvern pentru aceste idei. Am folosit gratuit resurse de inteligență pentru a face legătura dintre problemă și fondurile pe care le aveam la dispoziție, alea europene. Asta este tot, nu am luat de la nimeni nimic.
În ultimii ani, progresul este lent în această direcție, eforturile par a fi necoordonate și nu prea există resurse umane. Ce mecanisme s-au deblocat acum, când Guvernul Cioloș își asumă o astfel de temă? Care au fost, concret, pașii prin care s-a construit acest pachet, cum a devenit el o prioritate pentru Guvern?
Cristian Ghinea:
Păi în primul rând a venit un Premier care realmente are sensibilitate socială. Fără el nu puteam să vin eu și cu Valeriu, doi ONG-iști rătăciți prin guvern, și să facem un pachet anti-sărăcie. Premierul a zis ok, avem două probleme mari: sărăcia în rândul copiilor și sărăcia rurală. Trebuie să gândim niște pachete de politici pentru problema asta. Am început cu Valeriu să facem întâlniri. Cu ONG-urile care se ocupă de copii, de pildă, am făcut un brainstorming aici la guvern, am avut întâlniri cu oameni care se ocupă de zona rurală. Am zis că nu poți să faci doar pentru copii și pentru zona rurală, copiii nu sunt săraci de unii singuri, sunt săraci în familie. Zona rurală nu este pe o altă planetă în care sărăcia este altfel, este tot în țara asta, și dacă faci politici anti-sărăcie trebuie să fie în toată țara, cu anumite instrumente financiare dedicate spațiului rural. Ne-am întors la premier și i-am propus o abordare mai degrabă bazată pe cicluri de viață, în care să punem accent pe copii, pe educație și pe zona rurală. I-am prezentat schema asta, i-a plăcut foarte mult, a urmat prezentarea în guvern, în care a fost bine primită, și prezentarea publică la care ați asistat.
Ce s-a schimbat este această sensibilitate socială de sus, și niște oameni care, cum se spune în engleză, ”don`t take no for an answer”. Am tot insistat, am tot făcut. Dacă unul dintr-o instituție a zis ”nu se poate așa ceva”, am căutat pe altul din aceeași instituție care să zică da. Intenționăm să facem chestia asta în continuare. Este un imobilism infernal în birocrația și administrația din România, oameni învățați că nu se poate face nimic, cu care ne confruntăm zi de zi. Și eu și Valeriu avem acest stil de a insista până când oamenii cedează, și până la urmă vii, totuși, cu autoritatea primului-ministru. Și aici insist, pentru că au mai fost luați oameni buni din ONG-uri și aduși în guvern, dar e greu dacă nu ai acest sprijin permanent, dacă nu poți să zici dl. Cioloș vrea asta, nu mai ziceți că nu se potrivește cu nu știu ce ordin de ministru. Pur și simplu asta vrem, ca guvern, să găsim o soluție, fără asta nu faci nimic. Și eu și Valeriu am venit aici să facem lucruri și am renunțat la proiecte de care eram foarte mulțumiți în viața noastră anterioară, nu suntem doi care suntem și noi pe aici, ca să avem și noi un salariu. Sunt exasperat de oameni care spun ”dacă e Ghinea sau Nicolae sau altcineva e la fel”, nu, eu am venit pentru a face niște chestii, și dacă nu pot să le mai fac, plec.
Valeriu Nicolae:
Ne-am consultat cu foarte multă lume, peste 150 de oameni. Oameni deștepți care au venit și au spus: pe gratis, hai să facem lucruri. Ce mi se pare mie foarte interesant e că toată lumea ne spune, direct sau indirect, că noi trebuie să ne adaptăm la sistem. Și practic ce facem amândoi, spunem poate, dar și voi trebuie să vă adaptați la noi, că altfel nu e funcțional. Iar eu simt sistemul ca și cum e dislexic, parcă unii citim dintr-o parte în alta, ceilalți invers. Sunt o grămadă de rutine care ni se par absolut absurde, ilogice, nu am nici un chef să fiu de acord cu ele. Nu o să stau pentru că nu am ce să fac acasă. Când am fost întrebat dacă o să funcționeze lucrul ăsta, răspunsul a fost fie funcționează, fie plec acasă. Încerc să fac tot ce pot să funcționeze, asta nu înseamnă că m-am gândit vreun moment că o să cedez. Îmi sparg capul, încerc toate zidurile, până găsesc o soluție. Cam asta e senzația mea, că noi ne ducem și ne dăm cu capul prin ziduri, poate-poate se deschide pe undeva. Și al doilea lucru este, într-adevăr, sprijinul acesta fabulos pe care-l avem de la primul-ministru. De fiecare dată când mai vine cineva și spune că este prea complicat, că nu se poate, că sistemele, el spune “eu am cerut soluții, nu să-mi spuneți de ce nu se poate”.
Cristian Ghinea:
Și nu suntem singurii în situația asta, mai sunt și alți consilieri la cancelarie. Nu a fost nici un caz, din câte știu eu, până acum, ca recursul la Primul-Ministru să nu se fi terminat cu un sprijist. Asta nu îți dă senzația că putem face orice, ci că avem încrederea lui că ceea ce propunem are sens, nu e aberant. Și dacă ceea ce propui are sens, nu aide ce să te oprească această atitudine că există nu știu ce H.G. de 10 ani care nu îți permite sa faci o plată socială. Omul acela îți spune chestia asta foarte calm și îl întrebi de ce nu a propus schimbarea în 10 ani. A propus, dar nu l-a ascultat nimeni. Acum suntem guvernul și putem să propunem cel puțin. Problema este că e foarte mult de muncă, pentru că în loc să te concentrezi pe ceea ce poți face creativ și pe ceea ce poți aduce în plus, ești obligat să pierzi foarte multă energie pe înlăturarea acestor prostii din trecut, blocaje.
Valeriu Nicolae:
Nu întotdeauna avem timp de pași mici, iar aici e un conflict serios. Toată lumea spune mai încet, că nu putem așa repede, să facem un grup de lucru, să ne întâlnim o dată la două luni...
Cristian Ghinea:
Sunt vreo 500 de grupuri de lucru, am cerut o listă a lor, am un excel. Unii care nu s-au văzut niciodată la față dar ei fac parte dintr-un grup de lucru. Noi nu facem grupuri de lucru, trimitem mail-uri, hai să ne vedem. Și ne vedem săptămânal până rezolvăm problema. Nu cu grup de lucru, care trebuie mai întâi desemnat la nivel ministerial, apoi trebuie semnată o hârtie de către cinci persoane, să îl desemneze pe unu și ăla vine și spune că nu are mandat să vorbească despre subiect. Vrem să schimbăm asta. Vreau să mi se dea un om din minister care să fie ”fully in charge”, să poată decide pe loc, ne convocăm pe e-mail, ne întâlnim și gata.
Rep: Deci ritmul activității legat de acest pachet este rapid. Acest ritm nu presupune și asumarea unor riscuri, a unor decizii grăbite?
Cristian Ghinea:
Eu am principiul că dacă nu muncești, nu greșești. Nu vreau să evit să greșesc. Da, poți să greșești, poate că am făcut și greșeli. Dar avem puțin timp la dispoziție și încercăm să ne consultăm cu cât mai mulți oameni ca să ne asigurăm că nu facem tâmpenii majore; dar nu avem o obsesie să nu greșim. Mai ales că ce putem să facem, ne dă Cioloș afară, și ce? Mă duc înapoi la un salariu mai mare unde eram înainte, și nu mai muncesc 14 ore pe zi, muncesc numai 10.
Valeriu Nicolae:
Pe mine mă exaspereză când lumea îmi spune să o luăm mai încet că poate greșim. Ceea ce înseamnă nu mai facem nimic, că în mod sigur nu mai greșim. Este atât de absurdă ideea aceasta, pentru că practic tu înveți cel mai mult din greșeli, nu înveți cel mai mult făcând senzațional lucrurile. Ideile din pachetele de sărăcie sunt de pilotare. Învățăm ce se întâmplă acolo, pe baza pilotării, și apoi faci, cum ar trebui să fie politicile publice. Nu cred că vreunul dintre noi se gândește, stai să găsim standardul minim la care agreem cu toții, sa creăm o treabă la care ne ținem toți de mână. La un moment dat o să faci anumiți oameni nefericiți cu ceea ce încercăm noi să facem. Principalul lucru e să te asiguri că cei mai mulți beneficiază de ceea ce încercăm noi să facem. Și dacă sunt greșeli, nu cred că o să fie nici o ezitare să ni le asumăm. Da, am gândit greșit, trebuie schimbat.
Rep: Cu ce echipă lucrați la dezvoltarea pachetului?
Valeriu Nicolae:
În primul rând Ghinea, care e complet țăcănit, nu am văzut pe cineva să muncească în halul ăsta. El a fost motorul, el a venit și cu ideea. La tot felul de ore, noaptea, a împins foarte tare. Și după aceea s-a creat o ”gașcă” de oameni, care au început să se învârtă în jurul lui și apoi în jurul nostru. Oameni care au venit ”stați că încercați ceva bun , interesant, hai să ajutăm și noi.” Și în felul acesta au început să se agregheze oameni foarte buni.
Cristian Ghinea:
La cabinetul meu, în echipa permanentă pentru proiectul ăsta dar și pentru altele pe care le pregătim sunt Alina Seghedi, care a lucrat la diverse ONG-uri sociale și ultima oară făcea case pentru săraci; Tudor Pop, care a lucrat la un ONG de bicicliști, pe partea de comunicare, și Răzvan Daraban pe care l-am găsit pe aici, era singurul din guvern care purta teneși, așa că l-am luat la mine la cabinet.
Valeriu Nicolae:
La mine Simona Adam, care a venit de la BCR și Alex Chiru, care a fost în GRASP, mișcarea de tineret din România, ea a venit de la Bruxelles.
Valeriu Nicolae (stanga), Cristian Ghinea (mijloc) si colegii lor. Foto: Bogdan Dinca
Cristian Ghinea:
Au mai fost oameni de prin ministere. Am făcut turul ministerelor, să prezentăm pachetul miniștrilor. Vin la noi oameni din ministere, ministerul Muncii, ministerul Educației, Sănătății, Sportului, Agricultură. Au mai fost ONG-iști pe care i-am invitat pe câte o fișă, dacă știam că unul se pricepe la locuințe sociale, de exemplu, îl chemam. Dat fiind că noi am fost ONG-iști în trecut, știam că ei au un fel de memorie instituțională foarte bună, ei știu uneori mai bine decât oficialii, care se schimbă. Unul care a lucrat pe locuințe sociale de 20 de ani știe toată legislația, tot ce se poate face, are toate frustrările pentru ce nu s-a făcut de-a lungul timpului. Dacă stai cu unul care a lucrat pe zona asta, în două ore îți spune tot ce știe și poți să încorporezi. Când Ionuț Sibian, șeful de la FDSC, a tras linie ieri, la evenimentul de lansare, și a zis că din 47 de măsuri, mai mult de jumătate au fost proiecte finanțate de FDSC de-a lungul timpului, eu am fost plăcut șocat. Întrebarea este de ce fostele guverne nu s-au uitat la acest mod de a cheltui banii inteligent. Pentru că a mai spus Ionuț ceva ce m-a șocat: toate aceste proiecte sociale pe care le-au finanțat ei, cu impact real, fac cât 7 proiecte strategice din fostele fonduri structurale, astea fiind, cele mai multe, de comunicare, de broșuri, de training, de făcut conferințe. Suntem țara din UE cu cea mai mare rată a sărăciei, deși am avut fonduri structurale care sunt menite a recupera decalajul față de Vest și nu am folosit bine acești bani–cum ne simțim că după 7 ani în UE cu fonduri structurale la dispoziție rata sărăciei a crescut. Cine răspunde pentru asta? Lăsați deoparte obsesia cu rata de absorbție, asta a spus Premierul Cioloș și la evenimentul de lansare, trebuie să ne uităm la impactul asupra oamenilor reali. Deci nu suntem indimidați de tipii din sistem care se dau pricepuți și ne transmit semnale că să stăm cuminți, sunt pricepuți la o industrie defectă, industria de supt fonduri structural. Este ultima șansă, pentru că acum se scriu ghidurile, ca noi să schimbăm acest mod de folosire a fondurilor structurale.
Valeriu Nicolae:
Amândoi, în viața noastră precedentă, am scris despre asta. Am scris cât de problematice erau fondurile structurale, din cauza faptului că indicatorii cel mai ușor de obținut erau câți oameni au venit la conferință, câți oameni s-au strâns la traininguri și câte broșuri am strâns. Pe când să lucrezi în comunitățile cele mai sărace, e dificil.
Cristian Ghinea:
Vrem și sper că vom reuși să blocăm o nouă industrie POSDRU. Să fie clar. Și dacă nu o să putem plecăm acasă. Pentru că și eu și Valeriu am fost dintre ONG-iștii care, deși suntem pro-europeni, am fost foarte critici cu modul în care au fost gestionate fondurile structurale. Pe zona mea de expertiză, am zis mereu că fondurile structurale au avut un efect devastator pentru zona de societate civilă din România. Nu numai că nu au fost bine folosite, au avut un efect devastator, au crescut salariile aberant, au apărut niște ONG-uri fantomă, sugative puse la programe. Nu avem acum de gând să stăm la guvern și să vedem că se repetă povestea POSDRU. Suntem foarte hotărâți să împiedicăm un scenariu care eu cred că se pregătea, prin care facem aceeași clămpăneală pe fonduri europene.
Valeriu Nicolae:
Se pregătea cam același lucru, dar nu din rea voință, ci dintr-un pic de lene intelectuală. E cam complicat să schimbi...
Cristian Ghinea:
Nu acuz corupția ca principal motiv, deși vedem ce cazuri apar acum, acuzăm un mod de a lucra în care se creează stimulente perverse. Dacă tu dai banii pentru ca oamenii să îți aducă hârtii, vor avea acces la fonduri cei care îți aduc hârtii; dacă ești obsedat doar de cifra de absorbție și nu de impactul real și dai bani funcționarilor și le măsori performanța pe chestia asta, vei avea niște directori de minister care sunt obsedați doar de absorbție, sunt fericiți dacă -i aduci hârtii. Și săracului din Ferentari, la el nu ajung banii pentru că pe ăia nu îi mulțumești cu hârtii.
Rep: V-ați definit niște ținte, apropo de trecerea de la absorbția cu orice preț la absorbția calitativă?
Valeriu Nicolae:
O bună parte dintre ele sunt definite deja în fișele pe care le-ați văzut. Ce ne interesează pe noi foarte tare este să le punem la punct. Implementarea este cel mai important lucru. Trebuie să găsim mecanismele prin care putem să implementăm foarte bine lucrurile astea, să nu le implementăm festivist. Toată lumea să zică ce minunat e, să ai raportări senzaționale, atunci nici unul dintre noi nu cred că s-ar simți că a facut ceva, ci am repeta un ciclu care e prost. Ce ne interesează este să vedem ce merge, ce nu merge, cum reușim să reparăm ce nu merge, fără ca lumea să simtă presiunea să exagereze.
Implementarea va trebui, probabil, să includă administrația locală, se va intersecta cu probleme vechi ale statului (birocrație excesivă, lipsa infrastructurii medicale, de exemplu) și va implica eforturi coordonate ale unor instituții care nu sunt obișnuite să colaboreze. Ce ritm vă propuneți?
Valeriu Nicolae:
Eu cred că dacă reușești să găsești stimulentele bune pentru oamenii ăștia, atunci o să funcționeze. Iar noi am încercat să ne gândim care ar putea să fie stimulentele pozitive. Nu cred că e posibil să le implementăm pe toate cele 47, cred că o să trebuiască să ne uităm foarte atent la prioritizare, să vedem în primul rând ce resurse umane avem, care e pregătirea administrației locale, ce ONG-uri bune avem, cât de ușor e să accesezi fondurile. Trebuie să ne uităm foarte atent la toate detaliile și apoi să prioritizăm.
Cristian Ghinea:
Ele sunt și destul de diferite între ele, adică o măsură care presupune implementarea strategiei pentru îmbătrânirea activă este mai lungă decât durata de viață a acestui guvern. O măsură care presupune să oferim copiilor care primesc tichete sociale și vitamine, haine și rechizite, asta se poate face rapid prin schimbarea programului POAD, Programul European pentru Ajutor Umanitar. De altfel, la fiecare măsură este acolo o rubrică, ce target avem până în octombrie 2016. Am văzut că cineva speculează că acest guvern va sta până în octombrie 2016. Nu, guvernul stă până când au loc alegeri, cel puțin dacă ține de noi, până în decembrie. Dar nu poți pune deadline în decembrie, se pune cu două luni mai devreme, ca să putem trage linie, să spunem ce am făcut din ce ne-am propus. Noi ne asumăm ce am pus acolo. Eu personal și gratis o să fac după aia monitorizare. Mai ales că nu sunt numai ideile noastre, sunt chestiuni care țin de strategia anti-sărăcie pe care guvernul anterior și România ca atare și-au asumat-o până în 2020. Și nu este singura strategie, mai e și strategia privind reducerea abandonului școlar, o strategie pe care România și-a asumat-o în fața Uniunii Europene. Nu avem nici un motiv să nu stăm cu gura pe cei care vor veni după noi. Sunt măsuri inspirate de unele ONG-uri, la care mă aștept ca acele ONG-uri să stea cu gura pe viitorii guvernanți să le implementeze – nu avem motive să fim rezervați sau fataliști că nu merge, dimpotrivă, am pus niște chestii acolo care sunt foarte ușor de văzut dacă au fost făcute sau nu. Nu se poate da la întors, și cam asta este și pe ce mizăm.
Foarte multă lume s-a mirat de forma grafică, de modul în care le-am scris. De când am venit aici, și eu și Valeriu am citit strategii, nu vă plictisesc cu câte strategii avem în România, bla-bla-ul lor este insuportabil. Ca om obișnuit cu lucrări scrise bine, nu mai pot să mai citesc bla-bla din ăsta guvernamental, care nu spune nimic. Nu înțeleg ce facem noi cu strategii de câte nu știu câte pagini, Planul Național de Reformă are 120 de pagini în România, în Olanda are 45. Și atunci am zis să nu facem încă o strategie, pur și simplu am luat niște măsuri din strategiile deja existente, din proiecte pilot de la ONG-uri, și le-am pus într-o formă grafică pe care să o înțelegi imediat. Ce vrem să facem, cu ce bani, cu ce ne propunem până în octombrie și cine face chestia asta. Ăsta este rolul acelei scheme, pentru că altfel să nu stăm să citim, să deduci din context ce vrea să facă guvernul. A scrie așa lung și elaborat arată că de fapt nu știi ce vrei să faci. Și mai am o problemă și cu modul în care procedează instituțiile - în loc să scrie ele aceste strategii, iau consultanți. Și te trezești cu unul care stă pe 5 milioane de euro timp de 2 ani și scrie o strategie. Asta îți arată că ai guvernanți, oficiali sau funcționari care de fapt nu au idee de ce vor sa facă pe domeniul lor, dar stau la birou să scrie alții strategia. Și când ți-o scriu consultanții nu ai de fapt ownership pe ideile respective, atunci nu îți pasă dacă sunt sau nu implementate. În cazul ăsta este taman invers, am făcut gratis, repede, și avem maxim de ownership, adică suntem chitiți să stăm cu gura pe ei, pentru că va fi eșecul nostru personal dacă nu se întâmplă. Și timpul este cel mai mare dușman al nostru, pentru că tactica asta de ”da domnule, facem un grup de lucru și ne vedem peste două luni”, este de fapt o tactică de a duce cu vorba.
Nota Redactiei: Aceasta este prima parte a interviului. Partea a doua va fi publicata luni, 22 februarie.
0
2
