Banca Centrala Europeana (BCE) a decis miercuri sa renunte, pana la sfarsitul anului 2018, la emiterea de bancnote de 500 de euro, acuzate ca servesc intereselor traficantilor, dar a caror disparitie starneste nemultumirea unor tari precum Germania, scrie AFP.

Consiliul guvernatorilor "a decis sa stopeze de maniera permanenta producerea de bancnote de 500 de euro" si emisia lor "va fi total oprita in jur de sfarsitul anului 2018", a precizat BCE, care a invocat "temerile ca aceasta bancnota ar putea facilita activitati ilicite".

"Ben Laden" - supranumele acestor bancnote - reprezinta doar 3% din numarul de bancnote euro in circulatie dar 28% din valoarea lor cumulata, respectiv 300 de miliarde de euro, potrivit statisticilor BCE. In total, aproape 600 de milioane de bancnote de acest tip erau in circulatie in martie.