Ministerul Finantelor Publice vrea ca persoanele care apeleaza la Legea darii in plata sa nu fie impozitate cu impozitul perceput in urma transferului de proprietate imobiliara, potrivit unui proiect de Ordonanta de Urgenta emis joi de MFP, scrie Mediafax.

Masura ar urma sa se aplice o singura data, la prima dare in plata, indiferent daca creditul este garantat cu una sau mai multe proprietati imobiliare.

De aceasta masura ar urma sa beneficieze orice persoana fizica care apeleaza pentru prima data la darea in plata, urmand ca pentru orice dare in plata ulterioara sa se plateasca impozitul pe transferul proprietatii imobiliare.

Potrivit aceluiasi anunt al MFP, persoanele care au fost deja executate silit si care apeleaza la articolul 8(5) din Lege pentru a li se anula datoriile ramase nu vor mai trebui sa achite impozitul pe transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, iar cele care l-au achitat sub orice forma, dupa intrarea in vigoare a OUG, pot cere restituirea acestuia.

In prezent, persoanele fizice care au fost supuse executarii silite a imobilului ipotecat printr-un contract de credit au obligatia platii impozitului aferent venitului din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal.