Guvernul Tudose primeste o replica dura de la mediul de afaceri dupa anuntarea unor modificari majore in taxarea si impozitarea firmelor. Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) avertizeaza intr-un comunicat de presa ca "măsurile propuse au un impact major asupra economiei românești și nu pot fi luate fără consultare publică și analiză de impact al aplicării lor" si atrage atentia ca aceste masuri vor stopa investitii importante.

Coalitia pentru Dezvoltarea Romaniei este o asociatie de organizatii patronale romanesti si straine.

Comunicatul integral:

CDR a luat cunoștință cu surprindere despre recentele propuneri de modificare a programului de guvernare. Măsurile propuse au un impact major asupra economiei românești și nu pot fi luate fără consultare publică și analiză de impact al aplicării lor.

Faptul că, în procesul de comunicare (a se vedea, spre exemplu, "desființarea pilonului II de pensii"), decidenții responsabili se contrazic asupra oportunității lor are drept consecință creșterea neîncrederii asupra modului cum au fost fundamentate aceste măsuri.

Mediul de afaceri anticipează ca astfel de modificări au efecte economice profunde și vor provoca transformări de structură în economia românească, prin inhibarea unor tipuri de activități care astăzi susțin creșterea economică a României.

Având în vedere stadiul dezvoltării întreprinderilor românești, propunerile de modificare a sistemului de impozitare sunt de natură a afecta investiții de amploare și de a compromite ciclul pozitiv de creștere în care se afla economia românească.

Este cunoscută și validată importanța predictibilității și a transparenței în actul de guvernare, pentru buna funcționare a economiei, și ca forme de respect față de cei care desfășoară activități generatoare de locuri de muncă, plătesc taxe și impozite și contribuie la bunăstarea generală.

CDR apreciază că lansarea unor astfel de propuneri slăbește încrederea în clasa politică și în executiv, crește semnificativ nivelul de risc, concretizând-se în diminuarea drastică a volumului investițiilor private, românești și străine, cu deteriorarea corespunzătoare a indicatorilor de dezvoltare economică și socială, materializându-se, în ultimă instanță, în nivelul de trai al cetățenilor acestei țări. Suntem convinși că membrii Guvernului și ai Parlamentului României nu își doresc acest lucru!

Față de cele de mai sus, CDR consideră necesar ca Guvernul României să-și precizeze ferm și cu celeritate poziția cu privire la informațiile apărute recent în spațiul public în legătură cu modificarea programului de guvernare, așa cum a fost el prezentat în campanie și votat în Parlament.

În spiritul bunei cooperări, CDR își exprimă disponibilitatea la dialog imediat, pentru a oferi asistență în vederea clarificării și dimensionării impactului acestor propuneri.