Economia americana a inregistrat un sold negativ al numarului de locuri de munca nou create in septembrie, pentru prima oara in ultimii 7 ani, din cauza uraganelor, ceea ce nu a impiedicat insa rata somajului sa scada si mai mult, la cel mai scazut nivel din 2001.

Potrivit cifrelor Departamentului Muncii publicate vineri, economia a pierdut 33.000 de locuri de munca, reflectand impactul uraganelor Harvey in Texas si Irma in Florida.

Cu toate acestea, rata somajului a scazut cu 0,2 puncte procentuale la 4,2%. Aceste cifre au surprins analistii, care mizau pe crearea a 75.000 de locuri de munca si o rata a somajului stabila la 4,4%.