Economia României a avut una dintre cele mai mari creșteri economice din UE. În perioada 1995-2016, indicele creșterii cumulate a PIB/ora lucrată calculat la paritatea puterilor de cumpărare în România comparativ cu același indicator calculat ca medie pentru cele 15 țări componente ale Uniunii Europene înainte de extinderea acesteia începând cu 1 mai 2004, a fost de 258 la sută. Nicio altă țară din Uniunea Europeană nu a atins acestă creștere înaltă.
Cu toate acestea, România a rămas aproape cea mai săracă țară din Uniunea Europeană. Deși a crescut cu ritmuri mai înalte decât multe alte țări, România se sufocă din lipsa autostrăzilor. Asistența mediacală este precară, scandalul doctoratelor fabricate arată slăbiciunile din învățământul universitar, iar vocile care chestionează independența justiției se aud recurent, din interiorul sau din afara țării.
Toate acestea arată că România are încă multe de făcut pentru a progresa.
Pentru a reduce din decalajul privind venitul pe locuitor, ar trebui să accelerăm și mai mult creșterea economică. Totuși, acest proces nu este simplu. Pentru ca accelerarea creșterii economice să nu ducă la acumularea de dezechilibre, aceasta trebuie să fie în linie cu potențialul său. O creștere nesutenabilă a salariilor în sectorul public care accelerează consumul și, astfel creșterea economică, nu înseamnă că vom putea reduce decalajul față de nivelul de trai din alte țări. Creșterile nesustenabile de salarii vor fi, în final, erodate de inflație, de o recesiune sau de amândouă.
Pentru a face creșterea economică sustenabilă, economia trebuie să rămână macroeconomic stabilă. În consecință, evitarea acumulării de dezechilibre prin politici prociclice este o precondiție pentru a accelera creșterea în mod sustenabil, astfel încât recesiunile inevitabile să reducă cât mai puțin din ritmul mediu de creștere a unei economii calculat pe perioade îndelungate. Prociclicitatea politicilor explică în bună măsură de ce ritmul mediu anual de creștere a PIB în România în perioada 1990-2016 a fost de 1,22 la sută, comparativ cu 1,23 la sută în SUA, la care – fiind o economie dezvoltată – ne-am fi așteptat să aibă o rată de creștere mai mică decât o economie emergentă.
Pentru ca rata de creștere economică să fie cât mai mare în prezent fără a crea probleme în viitor, trebuie crescută rata potențială de creștere, care depinde de rata preferinței de timp privind substituția intertemporală a consumului, de capital, de forța de muncă și de productivitatea totală a factorilor de producție. Pentru ca acești factori să se dezvolte, este necesară o structură adecvată a stimulentelor pentru investiții, de care depinde capitalul, pentru dobândirea calificărilor necesare, de care depinde forța de muncă, și pentru o educație și cercetare avansate, de care depinde progresul tehnologic, dar și preferințele.
Natura stimulentelor nu este neapărat financiară și fiscală, cum se crede în general. Ea este mult mai profundă și derivă din natura umană. Fukuyama spune că prosperitatea este generată de forța pe care o numește „logica științei moderne”, care se naște din împletirea dorinței omului de a avea bunuri cu rațiunea sa, care îl ajută să le producă. În acelați timp, omul are „dorința sa de a fi respectat”, care este o forță ce împinge societatea spre democrație liberală. În România, cea mai recentă, extinsă și elegantă dovadă a prezenței acestei forțe a fost ieșirea în stradă a sute de mii de oameni împotriva Ordinanței 13 referitoare la modificarea codurilor penale.
Identificarea pilonilor prosperității unei națiuni și a rolului fiecărui om în acest proces pornește de la ceea ce înseamnă în esența ei democrația liberală. Ea se bazează pe principiile liberalismului clasic, ale cărui valori fundamentale sunt libertățile civile, domnia legii și libertatea economică. Acest sistem permite aplicarea pe scară largă a cunoștințelor științifice, punând inovarea în centrul unui lanț cauzal care duce la prosperitate.
Prosperitatea apare astfel: la adăpostul unor drepturi de proprietate solide și cu o reglementare care nu poate fi caracterizată ca excesivă, capitalul preponderent privat generează apariția unor piețe suficient de libere, inclusiv libere de corupție, care generează concurență. Concurența generează și difuzează în sistem inovarea, iar aceasta duce la creșterea productivității sistemului economic. Pe măsură ce productivitatea crește, democrația liberală se consolidează, producând instituții puternice care permit lanțului descris să se repete la infinit.
Țările cele mai prospere au toate elementele constitutive ale unei democrații liberare la niveluri relativ înalte. Ele sunt democrații consolidate. Pentru ca țările în curs de dezvoltare, între care se află și România, să ajungă prospere trebuie să identifice care dintre componentele democrației liberale nu ating standarde înalte întâlnite în țările dezvoltate.
În cazul concret al României, societatea noastră are trei carcteristici care o împiedică să genereze concurența economică de care este nevoie pentru a se inova sau pentru a se importa inovații în măsură suficientă pentru a se obține o productivitate înaltă care să permită remunerații suficiente pentru muncă și ceilalți factori de producție, astfel încât să apară o clasă de mijloc extinsă, care să garanteze stabilitatea democrației.
Aceste caracteristici sunt: (i) democrația se sprijină pe un grad scăzut de domnie a legii; (ii) o largă parte a populației este dependentă de redistribuirea de la buget, sau altfel spus, ne bazăm pe un stat asistențial; (iii) separația de facto a puterilor în stat este relativ redusă. Menținerea timp de 27 de ani la niveluri inadecvate ale acestor parametri a distorsionat profund stimulentele pentru o creștere economică care ar fi pututut produce prosperitate pentru mai mulți oameni. Aducerea acestor parametri la niveluri adecvate va crea o structură a stimulentelor care va conduce la accelerarea creșterii economice și la mai buna ei distribuire între cei care o produc, prin reducerea corupției.
De exemplu, creșterea gradului de domnie a legii înseamnă drepturi de proprietate mai clare, o integritate crescută a guvernului și o eficiență sporită a cadrului legal, spre nivelurile existente în țările dezvoltate. În România, în perioada 1995-2016, drepturile de proprietate și integritatea guvernelor s-au situat în medie la 33,2 la sută și respectiv la 33,1 la sută din nivelul lor maxim posibil. Spre comparație, pentru Germania, acești indicatori aveau valaorile de 90 la sută și respectiv 80,1 la sută.
Îmbunătățirea fiecăreia dintre aceste trei componente este extrem de importantă pentru creșterea economică și prosperitate deoarece activează mecanisme care stimulează încrederea și creșterea economică. De exemplu, cu cât sunt mai clare drepturile de proprietate și cu cât mai reudsă este corupția cu atît mai mult crește capitalulul acumulat pentru producție și cu atât mai multă încredere există în respectarea contractelor; cu atât mai mare este accesul la credite și cu atât mai multebunuri și servicii publice pot fi oferite cu un nivel relativ redus de impozite. Din păcate, unele acțiuni ale autorităților române, cum ar fi legea dării în plată sau intențiile de naționalizare a Pilonului II de pensii, au dus la slăbirea drepturilor de proprietate în România.
Alan Greenspan spune că un motiv major pentru care țările în curs de dezvoltare „rămân ‘în curs de dezvoltare’ este slaba lor sprijinire pe aplicarea drepturilor de proprietate” (p. 389). Apoi arată că „în experiența mea cea mai importantă este natura domniei legii (...). A fi avut, pentru mai mult de două secole o protecție neegalată a drepturilor individuale, și în special a drepturilor de proprietate, pentru toți participanții din economia noastră, atât nativi cât și emigranți, este un contributor profund important la cutezanța și prosperitatea noastră” (p. 468).
Având clarificat modul în care putem crea o structură adecvată a stimulentelor și pornind de la problemele referitoare la infrastructura de transport, la sănătate, la educație și la justiție, pe care le-am menționat la început, se poate schița o strategie pe termn lung de stimulare a creșterii economice care să ducă la prosperitate. Această strategie conține o serie de eforturi pe care autoritățile ar trebui să le facă într-o primă etapă cu scopul de a elibera, într-o a doua atapă, resursele necesare pentru a crea condițiile ce trebuie îndeplinite pentru generarea unei serii de procese endogene care să asigure prosperitatea pe termen lung. Am prezentat această viziune pentru prima dată pe 25 noiembrie 2014 (vezi „Șase puncte pentru stimularea creșterii economice pe termn lung în România”, www.hotnews.ro) și o reiau aici cu minime modificări:
Componentele primei etape: (i) acordarea statutului de prioritate națională investițiilor în infrastructura de transport și asigurarea permanentă a stabilității macroeconomice. Această prioritate justifică creșterea datoriei publice în limite sustenabile; (ii) clarificarea drepturilor de proprietate, care va ajuta inițiativa privată și va duce la reducerea dependenței unui număr foarte mare de oameni de redistribuirea resurselor de la buget; (iii) reducerea corupției, cu accent pe combaterea „utilizării incorectă a puterii publice pentru obținerea de beneficii private”, astfel eliberându-se imense resurse pentru investiții publice. Cu cât este mai mare succesul în această arie, cu atât vor fi mai mici împrumuturile externe pentru infrastructura de transport. Aici trebuie ținut cont că intervențiile guvernamentale în economie generează corupție, iar reglementările neinteligente (de exemplu excesive și redundante) crează piețe informale în afara ariilor reglementate. Cu cât vom reuși să clarificăm mai mult drepturile de proprietate și să reducem corupția comparativ cu alte economii emergente din Uniunea Europeană, cu atât mai repede vom reduce din decalajul ce ne desparte și vom ajunge să le întrecem; (iv) restucturarea sectorului întreprinderilor de stat; (v) reforma legislației privind migrația, care să permită atenuarea ratei de scădere a populației sau chiar creșterea populației și absorbția de forță de muncă înalt calificată; (vi) reforma impozitelor țintind la stimularea afacerilor și a muncii.
Rezultatul general al primei etape ar trebui să fie mai multă productivitate și noi mentalități referitoare la domnia legii, la separația puterilor în stat, la atitudinea față de muncă și față de redistribuirea de la buget și asistența socială. Ca urmare firească, elita conducătoare ar trebui să renunțe la ideologia actuală, conform căreia între stat și piețe, statul trebuie să dețină rolul central în administrarea economiei, și să treacă la favorizarea rolului central al piețelor.
Procesele endogene așteptate: resursele eliberate în prima etapă și schimbările în mentalități și în ideologia elitei conducătoare vor da naștere, ulterior, unor evoluții endogene care vor ajuta creșterea economică pe termen lung, dar și prosperitatea. Între aceste evoluții ar trebui să se numere creșterea calității educației și a asistenței medicale, creșterea natalității și a ratei de participare a forței de muncă, creșterea migrației spre România a unei forțe de muncă calificate, reducerea dependenței de intrările de capitaluri (adică sporirea rolului capitalului românesc) și, în fine, dezvoltarea unei clase de mijloc extinse, ceea ce va reduce inegalitățile și va da o bază solidă democrației.
Articol publicat si pe blog. Lucian Croitoru este consilier al guvernatorului BNR; opiniile sale nu reprezinta pozitia bancii sau a redactiei
