Uniunea Europeană pregătește o listă de produse americane care ar putea fi taxate la vamă dacă Statele Unite vor decide să impună drepturi vamale punitive pe importurile de autoturisme europene, a afirmat joi comisarul european pentru comerț, Cecilia Malmström, citat de AFP.

Cecilia MalmstromFoto: Parlamentul European

"Suntem în curs de pregătire cu statele membre o listă de contra-măsuri și am precizat clar acest lucru partenerilor noștri americani", a precizat Malmström, apreciind că eventualele taxe impuse de Washington asupra mașinilor europene ar constitui un "dezastru".

"Această listă este încă în curs de pregătire dar se va face de aceeași manieră ca la oțel și aluminiu", a precizat ea.

Statele Unite impun de la începutul lui iunie drepturi vamale punitive de 25% pe oțelul european și de 10% pe aluminiu, o decizie la care europenii au răspuns imediat prin măsuri de retorsiune împotriva unor produse americane emblematice, precum blugii.

Președintele american Donald Trump amenință acum cu taxe pe importurile de mașini produse în UE de 20%.

"Măsuri similare (cu cele decise la oțel și aluminiu) pe mașini ar fi un dezastru", a avertizat Malmström.

Comisarul suedez îl va acompania pe președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker în 25 iulie la Washington pentru a "găsi soluții" la tensiunile comerciale cu Statele Unite.