Rusia: Parlamentul votează majorarea TVA de la 18% la 20%, din 2019
Textul a fost votat în unanimitate în a treia și ultima lectură de către deputații Rusiei unite, principalul partid pro-Kremlin, care deține majoritatea absolută în Duma, camera inferioară a Parlamentului rus.
Majorarea TVA ar urma să aducă suplimentar bugetului circa 2.500 de miliarde de ruble (circa 35 de miliarde de euro) în cinci ani, potrivit experților de la Renaissance Capital.
După anunțul acestei măsuri la jumătatea lunii iunie de către premierul Dmitri Medvedev, Banca centrală a decis să facă o pauză în operațiunea de reducere a dobânzii de intervenție, afirmând că se teme de o accelerare a inflației.
Majorarea TVA ar urma să permită finanțarea ambițiosului program al celui de-al patrulea mandat al lui Vladimir Putin, care a promis majorarea speranței de viață și a demografiei în declin, să reducă la jumătate rata sărăciei și să aducă Rusia în primele cinci economii din lume.
Această măsură vine după ce joia trecută deputații ruși au votat, în primă lectură, o altă lege foarte impopulară care prevede majorarea progresivă a vârstei de pensionare la 63 de ani pentru femei și la 65 de ani pentru bărbați, față de 55 și 60 de ani în prezent.
Acest proiect a provocat furie și acțiuni de protest în Rusia, determinându-l pe președintele Vladimir Putin să se distanțeze de acest proiect, precizând însă că e nevoie de o reformă pentru a evita o "explozie" a sistemului social.
- +5 (5 voturi)Comentariu sters de utilizator (Marţi, 24 iulie 2018, 14:00) [anonim]raspunde trimite
- +5 (5 voturi)Comentariu sters de utilizator (Marţi, 24 iulie 2018, 14:01) [anonim]raspunde trimite
- +8 (8 voturi)Mazeta, nimic, nimic ? (Marţi, 24 iulie 2018, 14:23) NicolaeA [utilizator]Parca erai cel mai rapid ! La vestea asta chiar mi-e dor de tine, sa-ti cunosc parerea ! Poate te ajuta ceilalti coechipieri: hotelul, srpc, etc. !raspunde trimite

FOTOGALERIE O frumoasă casă de lângă biserica Sfântul Iosif din București a fost pusă la pământ / Autorizația a fost dată în 2019 de Primăria Capitalei
Coronavirus în România: Aproape 4.000 de cazuri noi în ultima zi / 81 decese, 985 persoane în stare gravă
Primăria Capitalei a plătit circa 40 milioane lei pentru Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară înființate de administrația Firea pentru ”îmbunătățirea” serviciilor publice în București-Ilfov și delegarea lor către companiile municipale
În ce situații ar trebui ministrul să-și delege atribuțiile / Cîțu: Când nu poți să ajungi la ședința de Guvern / Orban: Nu e corect ca un ministru chiar să nu mai semneze
ANALIZĂ Cât de pline sunt parcările Primăriei Capitalei după creșterea tarifului la 10 lei/oră și ce cheltuieli cu salariile vs încasări a însemnat transferul serviciului la compania municipală
Noi reglementari ale ANRE pentru schimbarea furnizorului de energie: Consumatorii casnici vor trebui să comunice indexul / Ofertele trebuie să arate din ce este compus prețul