Donald Trump a denunțat miercuri atitudinea "răuvoitoare" a Beijingului, pe care îl acuză de practici comerciale "neloiale", atrâgând replica președintelui Xi Jinping, care a avertizat că un război vamal cu Statele Unite nu va avea "niciun câștigător", potrivit AFP.

Donald TrumpFoto: Captura YouTube

"China ne vizează agricultorii, pe care știe că îi iubesc și îi respect, ca o modalitate de a mă forța să îi permit să continue să profite de Statele Unite", a scris el, pe Twitter.

"Atitudinea sa este răuvoitoare în ceea ce va fi o tentativă ratată. Am fost drăguți - până aici! China a câștigat pe seama noastră 517 miliarde de dolari anul trecut", a scris el, referindu-se la exporturile anuale chinezești în Statele Unite.

"Unilateralismul și protecționismul progresează și aduc o lovitură severă multilateralismului și comerțului multilateral", a replicat președintele chinez Xi la deschiderea summitului anual al șefilor de stat și de guvern din Brics (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), la Johannesburg.

"Suntem confruntați cu alegerea între cooperare și confruntare", a subliniat acesta.

"Un război comercial trebuie respins pentru că nu va fi niciun câștigător", a avertizat el.

În ultimele luni, președintele Trump a declarat război principalilor săi rivali comerciali, începând cu Beijingul, Bruxellesul și Moscova.

După taxele vamale pe oțel și aluminiu, care au vizat în special China, Statele Unite amenință acum cu suprataxarea importurilor auto de mașini, precum și cu sancționarea țărilor care fac comerț cu Iranul și taxarea punitivă a tuturor importurilor chinezești.