Creșterea economică mondială este "mai lentă" decât estimările, a declarat duminică șefa Fondului Monetar Internațional (FMI), care a avertizat asupra unei eventuale "furtuni" economice, scrie AFP.

Președintele BCE, Christine LagardeFoto: Wikimedia Commons

"Într-un cuvânt: asistăm la o economie (mondială) a cărei creștere este mai lentă decât se prevedea", a declarat Christine Lagarde în fața World Government Summit, un summit anual privind guvernanța mondială care reunește la Dubai decidenți politici și economici din întreaga lume.

Luna trecută, FMI a revizuit în scădere previziunile de creștere a economiei mondiale pentru acest an cu 0,2% la 3,5% din cauza tensiunilor comerciale, în special între Statele Unite și China.

Lagarde a evocat ceea ce numește cei "patru nori" care planează asupra economiei mondiale și a avertizat că o "furtună" ar putea să apară: tensiunile comerciale, ratele de creditare, incertitudinile legate de Brexit și încetinirea economiei Chinei.

Potrivit acesteia, tensiunile comerciale dintre China și Statele Unite au început să afecteze economia mondială.

"Nu avem nicio idee la ce va duce acest lucru, ceea ce știm este că au început deja să aibă un afect asupra comerțului, a ratei de creditare și asupra burselor".

Iar această înăsprire a ratelor de creditare intervine într-un moment în care statele, companiile și gospodăriile au acumulat "datorii foarte mari".

"Când sunt prea mulți nori, e nevoie de un fulger pentru a declanșa furtuna", a avertizat Lagarde, care a cerut guvernelor să se pregătească și să evite protecționismul.