Economia germană a scăpat la limită de recesiune la sfârșitul anului trecut, potrivit cifrelor publicate joi, un anunț care alimentează în plus îngrijorările legate de starea celei mai mari economii europene, scrie AFP.

BerlinFoto: Hotnews

Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei a stagnat în trimestrul IV (+0,0%), după un recul de 0,2% în trimestrul precedent, a precizat Biroul federal de statistică.

Această evoluție este inferioară celei de +0,1% indicată de analiștii interogați de Factset, dar permite Germaniei să scape de o recesiune tehnică, respectiv două trimestre consecutive de scădere economică.

Creșterea economică a Germaniei a scăzut net pe ansamblul anului trecut, cu o creștere a PIB-ului de 1,4%, după 2,2% în 2017.

Țara, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali, a fost afectată de climatul internațional deteriorat în special de conflictele internaționale și de o recrudescență a tendințelor protecționiste.

Dar există și probleme ale Germaniei: scăderea producției auto după noile norme antipoluare și scăderea nivelului Rinului, generată de seceta din vară, care a afectat transportul fluvial al mărfurilor.

Perspectivele din acest an sunt și mai slabe.

Ministerul german al Economiei tocmai a revizuit în scădere previziunea de creștere pentru 2019, mizând pe cifră de doar 1%, față de estimarea de 1,8% din toamna anului trecut.