Miliardarul american Warren Buffett, CEO al Berkshire Hathaway Inc, a declarat luni că oamenii bogați, inclusiv el însuși, nu plătesc suficiente taxe, relatează Reuters.

Warren BuffettFoto: Agerpres

"Persoanele bogate sunt cu siguranță taxate prea puțin, comparativ cu populația generală", a declarat Buffett, luni, la televiziunea CNBC.

"Cu cât devenim mai specializați, bogații vor deveni mai bogați", a continuat Buffett. "Întrebarea este: Cum avem grijă de un băiat, care este un cetățean minunat, al cărui tată a murit în Normandia și nu are abilități de marketing?”, a spus investitorul.

"Asta înseamnă mai multe taxe pentru persoane ca mine, iar eu sunt în regulă cu asta", a adaugat el.

Buffett, 88 de ani, a vorbit după ce Charlie Munger, partenerul său de afaceri în vârstă de 95 de ani și vicepreședinte la Berkshire, a declarat pentru CNBC, la începutul acestei luni, că state precum California și Connecticut au fost "proaste" pentru că au alungat oamenii bogați prin politicile promovate.

După recâștigarea controlului asupra Camerei Reprezentanților în alegerile din 2018, anumiți parlamentari democrați au cerut taxe mai mari pentru persoanele bogate.

Printre aceștia, democrata Alexandrina Ocasio-Cortez din New York a propus un impozit de 70% asupra veniturilor de peste 10 milioane de dolari, pentru a inversa trendul decalajului, în creștere, între bogați și săraci.