Țările cele mai bogate ale lumii sunt pline de oameni anxioși sau alienați (sondaj OCDE)

de Sebastian Balanica     HotNews.ro
Marţi, 19 martie 2019, 16:45 Economie | Finanţe


Zgarie nori in San Francisco
Foto: Adrian Mitrea
Oamenii din cele mai bogate economii ale lumii sunt îngrijorați de o gamă foarte largă de aspecte, de la bani și impozite până la serviciile medicale și pensii. Totuși, aceștia nu cred că guvernele lor vor face ceva în această privință, scrie Bloomberg.

Potrivit unui sondaj ce a cuprins 22.000 de persoane din 21 de țări ale OCDE, există o "senzație clară de nemulțumire și nedreptate" în economiile avansate. Mai puțin de 20% spun că primesc o cotă echitabilă ținând cont de impozitele pe care le plătesc și în multe țări majoritatea oamenilor cred că guvernele ignoră opiniile lor.

Care sunt principalele riscuri identificate de studiu:
  • Boală sau incapacitate de muncă
  • Pierderea locului de muncă
  • Locuința
  • Acoperirea cheltuielilor
Pentru guverne, studiul scoate în evidență un paradox provocator: oamenii sunt nemulțumiți de politicile sociale, chiar dacă dovezile arată că aceștia trăiesc vieți mai sigure, mai sănătoase și mai lungi tocmai datorită acestor politici. Iar mulți dintre ei cheltuie deja foarte mult: în medie, peste 20% din veniturile economice sunt alocate cheltuielilor sociale, respectiv aproximativ 8.800 dolari pe persoană anual.

Chiar și cei mai sănătoși și cei mai bogați, cu cele mai multe oportunități, sunt încă nemulțumiți.

"Tinerii, cei cu un nivel ridicat de educație și cei cu venituri mari exprimă totodată sentimente puternice de nedreptate și incorectitudine", a declarat Stefano Scarpetta, director în cadrul OCDE.

Raportul arată, de asemenea, că oamenii nu doresc să reducă rolul statului sau să diminueze cheltuielile sociale. Dimpotrivă, doresc mai multe cheltuieli pe această zonă și, în medie, aproape 40% spun că sunt dispuși să plătească mai multe impozite pentru îmbunătățirea serviciilor de sănătate publică și a pensiilor.









3279 vizualizari

  • -1 (9 voturi)    
    bineinteles.... (Marţi, 19 martie 2019, 16:51)

    Martha Logu [utilizator]

    ... banii te fac lenes si blazat. prea multi te strica, mai ales daca ai ceva predispozitie catre probleme la mansarda.
  • +1 (1 vot)    
    concluzia.. (Marţi, 19 martie 2019, 18:23)

    pehash [utilizator]

    "ignorance is bliss"


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version