Și dacă datoria publică nu ar fi o problemă atât de gravă pe cât pare? Această teorie, mult timp considerată heterodoxă, câștigă teren în rândul unor economiști, care relativizează importanța deficitelor într-un context de rate reduse ale dobânzilor, scrie AFP.
Este o dezbatere veche, dar care și-a regăsit vigoarea în aceste săptămâni în mediile financiar și universitar, prin articole științifice, cărți și editoriale legate de beneficiile politicilor de reducere a datoriilor.
La originea acestor dezbateri animate: un discurs al fostului economist șef al Fondului Monetar Internațional (FMI) Olivier Blanchard, la începutul lui februarie, cu ocazia reuniunii anuale a Asociației economiștilor americani (AEA).
Datoria publică, în centrul atenției după criza financiară din 2008, "nu este poate atât de proastă", a spus Blanchard, care a lansat o invitație la revizuirea abordării clasice a subiectului.
În discuție: slăbiciunea persistentă ale ratelor dobânzilor, în special în zona euro. Din vara lui 2008, rata dobânzii pe zece ani a Germaniei a trecut de la 4,6% la 0,1% iar cea a Franței de la 4,8% la 0,3%. În Statele Unite, rata a scăzut de la 4,2% la 2,5%.
Un adevărat paradis pentru țările în discuție, care se pot împrumuta la costuri mai mici și își pot astfel reduce gradul de îndatorare fără eforturi deosebite, ponderea datoriei în produsul intern brut având o tendință de reducere atât timp cât ratele dobânzilor sunt inferioare creșterii.
Datoria publică, nu atât de gravă? afirmațiile lui Olivier Blanchard, surprinzătoare în gura unui fost responsabil al FMI, au stârnit numeroase reacții, adeseori favorabile, uneori agasate, în rândul confraților săi economiști.
"Datoria este o problemă exagerată enorm", crede premiul Nobel pentru economie Paul Krugman. "Concluziile lui Blanchard nu exonerează guvernele de responsabilitățile lor", a avertizat la rândul său Thomas Philippon, profesor la Stern Business School.
"Negare" sau "obsesie"
De 10 ans, datoriile au crescut considerabil în țările bogate, trecând de la 71% la 103% din PIB, potrivit FMI. Dar sarcina datoriei, respectiv valoarea dobânzilor rambursate în fiecare an, a scăzut, trecând spre exemplu în Franța de la 55 la 40 de miliarde de euro pe an.
"Această reducere trebuie luată în calcul, în special în zona euro, unde ratele dobânzilor sunt foarte mici", afirmă Mathieu Plane, economist la OFCE, care pledează pentru o abordare "pragmatică" a subiectului.
Nu toate statele sunt în aceeași poziție: în Japonia, datoria publică depășește astfel 240% din PIB, fără a crea îngrijorări, deținătorii fiind în principal japonezi; în Grecia, este de aproape 180% din PIB, stârnind îngrijorarea piețelor.
Există un punct de inflexiune și cum poate fi el detectat? În Statele Unite, unde datoria publică depășește 100% din PIB, dezbaterea face ravagii, în special în rândul adepților "teoriei monetare moderne" (TMM), în vogă în rândul unor figuri de stânga, precum tânăra Alexandria Ocasio-Cortez.
Apărută în anii 90, această doctrină controversată consideră că datoria suverană nu este un handicap atât de important, în special în țările care se pot împrumuta în propria monedă și care nu riscă să rămână fără bani, cum este cazul Japoniei și Statelor Unite.
"Există foarte puține circumstanțe" în care această politică "poate funcționa", a avertizat însă săptămâna trecută șefa FMI Christine Lagarde, în opinia căreia o astfel de politică ar putea crea "mari probleme" în cazul majorării dobânzilor.
O majorare puțin probabilă în acest stadiu, dar care provoacă sudori reci la unii economiști. "Credem că suntem din nou într-o perioadă de negare", spune fostul președinte al New York Stock Exchange, George Ugeux, într-o lucrare care prezice un "tsunami financiar" ("Coborârea finanțelor în infern").
"Negare" sau "obsesia" datoriilor? Între cele două, "există cu siguranță un mijloc corect", afirmă Patrick Artus, economist la Natixis. Care nu vede "nicio problemă pe termen scurt", dar îndeamnă la prudență "într-un orizont mai îndepărtat".
0
4
