Banca Centrală Europeană a recunoscut de curând că înrăutăţirea condiţiilor economice din Zona Euro a fost mai bruscă decât estimările iniţiale şi s-a angajat să menţină dobânzile la minimul istoric actual cel puţin până la sfârşitul lui 2019 sau cât va fi nevoie. Însă nici acest lucru nu mulţumeşte o parte a membrilor săi care cred că previziunile băncii centrale sunt exagerat de optimiste, potrivit Naftemporiki, citat de Rador.

Sediul BCEFoto: BCE

Potrivit unei analize Reuters, care citează patru surse care cunosc bine discuţiile din cadrul Consiliului de Administraţie al BCE, unii demnitari subliniază că slăbirea Chinei şi tensiunile comerciale persistente vor duce la o încetinire şi mai mare a prognozelor oficiale. După cum au precizat sursele respective este vorba despre o "minoritate puternică" în rândul demnitarilor care stabilesc politica dobânzilor, o politică ce contestă în mod direct estimarea cu privire la îmbunătăţirea condiţiilor în semestrul al doilea. Unii contestă chiar şi precizia modelelor folosite de BCE, reamintind că banca centrală are o lungă istorie de retrogradare a estimărilor sale.

Dacă însă această minoritate devine în final majoritate, atunci nu este exclus ca prima majorare a dobânzilor să nu aibă loc nici în cursul anului 2020. Pe baza prognozelor oficiale ale BCE investitorii estimează deja că prima majorare a dobânzii la depozite va veni abia în cursul trimestrului al treilea al anului următor şi va fi de numai 10 unităţi de bază, crescând la -0,3% de la -0,4%. Cât despre dobânda de referinţă pentru împrumuturi, investitorii calculează că aceasta va creşte la sfârşitul anului 2020.

Demnitarii respectivi din cadrul BCE consideră extrem de îngrijorătoare imposibilitatea accelerării inflaţiei. Chiar dacă economia din Zona Euro a creat circa 10 milioane de locuri de muncă de la criza datoriei până în prezent, iar nivelurile de ocupare a forţei de muncă sunt mai ridicate ca oricând, inflaţia rămâne subtonică.