FMI a identificat o economie care va înregistra o creştere de 86% în 2020

de V.M.     HotNews.ro
Sâmbătă, 2 noiembrie 2019, 19:20 Economie | Finanţe


Georgetown, Guyana
Foto: Wikimedia Commons/ amanderson2
Una din cele mai mici ţări din America de Sud urmează să înregistreze cel mai puternic ritm de creştere de pe planetă, scrie Bloomberg, citată de Agerpres.

Guyana, o ţară cu 780.000 de locuitori care se învecinează cu Brazilia şi Venezuela, va înregistra anul viitor o creştere economică de 86%, după un avans de 4,4% în acest an, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional (FMI). Este vorba de un ritm de creştere de 14 ori mai mare decât cel înregistrat de China şi se datorează descoperirii unor uriaşe zăcăminte de petrol în apropierea coastelor Guyanei de către grupul american ExxonMobil în anul 2015.

„Vom trece de la un nivel foarte scăzut la un salt stratosferic”, a declarat ministrul de Finanţe din Guyana, Winston Jordan. Potrivit acestuia, Guvernul de la Georgetown intenţionează să utilizeze o parte din banii care îi va primi drept redevenţe pentru a construi autostrăzi care să facă legătura între oraşele de coastă şi zonele slab populate din interiorul ţării, unde se află depozite de aur, diamante şi bauxită.

Potrivit FMI, Produsul Intern Brut de 4 miliarde de dolari al Guyanei va creşte până la 15 miliarde dolari în 2024.

Singura ţară vorbitoare de limba engleză din America Latină nu produce în prezent petrol chiar dacă ţara vecină Venezuela are cele mai mari rezerve de petrol din lume. Grupul american Exxon a încheiat un parteneriat cu Hess Corp. şi grupul chinez CNOOC Ltd. pentru a dezvolta zăcămintele de petrol descoperite în apropierea coastelor Guyanei. Exxon estimează că luna viitoare va începe să extragă primele cantităţi de petrol iar în 2025 Guyana va produce cel puţin 750.000 de barili de ţiţei pe zi.

Şi alte companii petroliere precum Total SA, Tullow Oil Plc şi Repsol SA au început să caute petrol în apropierea coastelor Guyanei.

Guvernul de la Georgetown se aşteaptă ca veniturile iniţiale de 300 milioane de dolari pe an provenite de pe urma acordurilor de împărţire a profitului şi redevenţe să se dubleze după ce al doilea puţ offshore va începe să producă în 2022. Banii vor merge la un fond suveran pe care Guyana la înfiinţat în acest an şi care va fi utilizat pentru economisire în folosul generaţiilor viitoare, pentru a se proteja de fluctuaţiile preţului petrolului şi pentru a finanţa planurile de dezvoltare, susţine ministrul de Finanţe.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.






8692 vizualizari

  • +8 (16 voturi)    
    banii se vor fura (Sâmbătă, 2 noiembrie 2019, 19:31)

    carmen_i [utilizator]

    Uitati-va la exemplul Guineei Ecuatoriale din Africa: in anii 90 s-a descoperit petrol si PIBul lor a inceput sa creasca pana cand l-a egalat pe cel al Germaniei.

    Cu toate astea, bogatia este concetrata doar un mainile unei elite corupte, iar populatia este afectata de saracie, trafic de persoane si de lipsa apei potabile.

    Cam asa va fi si cu Guyana, banii vor fi furati de cei care conduc si la popor nu va ajunge mai nimic.Tara va fi jupuita de resurse iar oamenii de rand, exploatati.
  • +8 (12 voturi)    
    Să nu se bucure prea tare (Sâmbătă, 2 noiembrie 2019, 20:40)

    Nyk1 [utilizator]

    Și noi avem resurse de petrol destul de însemnate, dar nu prea influențează nivelul de trai.
  • +2 (2 voturi)    
    Si noi, (Duminică, 3 noiembrie 2019, 14:54)

    yol [utilizator]

    cand am gasit resursele din marea neagra erau deja concesionate de Tariceanu. Si nu vre-unei Exxon sau Chevron, ci unei firme de birou cu 2 angajati, Sterling.
    Pe de alta parte, noi si astazi importam gaze naturale in loc sa exportam. Si da, le importam din Russia.
    Deci da, clasa politica din Guyana este mult peste PSD-Tariceanu.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by