Record de îndatorare pentru economia mondială: 188.000 mld. dolari / Principalul motor de creștere - sectorul privat (șefa FMI)
Datoria mondială a sectoarelor public a atins suma inedită de 188.000 de miliarde de dolari, circa 230% din Produsul Intern Brut mondial, a afirmat noua șefă a Fondului Monetar Internațional, într-o conferință consacrată datoriilor.
Datoria mondială a crescut astfel cu 14,6% comparativ cu estimarea din aprilie 2018 a FMI (164.000 miliarde).
"Sectorul privat este unul dintre principalele motoare ale acestei acumulări, care reprezintă în prezent aproape două treimi din nivelul total al datoriei", a subliniat Georgieva.
În plus, datoria publică a economiilor avansate se află la nivele inedite de la al Doilea Război Mondial, potrivit sursei citate.
"Datoria publică a piețelor emergente a atins nivelele înregistrare în timpul crizei datoriilor din anii 80. Iar povara datoriei țărilor cu venituri reduse a crescut puternic în ultimii cinci ani", a subliniat ea.
Creditele bancare și piețele de creditare au jucat un rol esențial pentru prosperitate, ajutând persoanele fizice să își achiziționeze locuințe iar companiile să investească, "o îndatorare ridicată nu reprezintă doar un risc pentru stabilitatea financiară, ea poate fi o povară pentru creștere", a comentat șefa FMI.
Aceasta a reamintit necesitatea de asigurare a capacității de rambursare: "aceasta înseamnă că trebuie procedat cu prudență atunci când e vorba de contractarea de noi datorii".
Aceasta a recomandat și asigurarea faptului că practicile de creditare sunt "mai transparente".

Vicepremierul Dan Barna, la HotNews LIVE: Ce s-a întâmplat la Spitalul Foișor, o sincopă de comunicare. Pentru un pacient care trebuie relocat în alt spital, că e dimineață, la prânz sau seara e o chestiune de percepție
Mitul că lockdownul ajută cuplurile să procreeze se spulberă de la lună la lună. Și nu doar în România, ci în aproape întreaga Europă
INTERVIU Daniel Dăianu: Sistemul fiscal român este profund inechitabil. Cei care ne dau lecții cum să fie un regim optim ar fi bine să ne ajute să combatem profit-shifting-ul masiv
The Truman Show? Un bărbat s-a încuiat într-o încăpere timp de 100 de zile și a transmis totul live / „Prețul corect” pentru care ar petrece 5 ani în izolare
Datele a peste un milion de utilizatori Clubhouse, rețeaua socială a miliardarilor, au fost publicate pe un forum de hacking
Daca maine NU se mai plateste nicio datorie, lumea va continua sa respire pe nas; planeta va continua sa se invarta. Vrea cineva sa-mi spuna ca un creditor ar declara razboi Statelor Unite?
Cine?
China ar fi singura entitate statala care sa aiba pretentii financiare la US si sa le poata argumenta geostrategic si militar. Restul sunt zero si, odata scapate si ele de datorii, se vor alia cu US, nu cu China.
Asta-i frumusetea jocului strategic actual intre US si China: castiga cel ce acumuleaza datorii.
Restul nu conteaza; nu va mai alintati cu Ioropa voastra. N-o baga nimeni in seama.