Economistul american Nouriel Roubini nu crede că economia globală se va recupera rapid și consideră că situația gravă va produce o vară de proteste în Statele Unite și o perioadă foarte dificilă pentru Europa, conform unui inteviu acordat revistei Der Spiegel.

Nouriel RoubiniFoto: Agerpres

În acest interviu, citat de Mediafax, Nouriel Roubini (supranumit și „Dr. Doom al economiei” pentru previziunile sale sumbre, fiind cunoscut ca omul care a prevăzut criza financiară globală din 2008) spune că actuala criză depășește Marea Depresiune din anii 1930, economia mondială s-a prăbușit în câteva săptămâni, și numai în Statele Unite peste 40 de milioane de oameni sunt șomeri.

Economistul nu crede într-o recuperare în formă de V, în ciuda pachetelor uriașe de stimulare economică, iar o eventuală creștere în a doua jumătate a anului va fi o amăgire. „Economia a scăzut atât de abrupt încât este practic inevitabil că va reveni la un moment dat. Dar asta nu va compensa în niciun fel accidentul. Chiar la sfârșitul anului 2021, economia Statelor Unite va fi în continuare sub nivelul de la începutul anului 2020... Și rata șomajului se va reduce la 16 sau 17 la sută - în timpul crizei financiare a fost de doar 10 la sută. Crearea de locuri de muncă în luna mai a fost de numai 2,4 milioane după ce 42 de milioane și-au pierdut locurile de muncă în ultimele luni. Iar rata șomajului real este mult mai mare decât cea măsurată oficial”.

Roubini spune că piața bursieră se amăgește. „Investitorii pariază că vor exista noi pachete de stimulare economică și o recuperare a profiturilor în formă de V. Dar pentru oamenii de aici din SUA, asta nu înseamnă nimic”.

Economistul spune că marile corporații, băncile și companiile din tehnologie vor supraviețui crizei, cu ajutorul statului, pentru că vor face concedieri, vor reduce costurile și, în final, vor avea și mai multă putere pe piață decât înainte. Dar companiile mici și mijlocii vor falimenta. „Estimez că fiecare al doilea restaurant din New York va trebui să se închidă, dar McDonald's va supraviețui”.

Roubini a vorbit de un studiu realizat de Rezerva Federală, conform căruia 40% dintre americani nu au 400 de dolari în numerar pentru a fi pregătiți pentru situații de urgență. „Acum avem această urgență. Sistemul este bolnav, iar oamenii ies în stradă din această cauză”.

„În zona în care locuiesc, Bowery din Manhattan, trei sferturi dintre manifestanți sunt albi. Mulți dintre ei sunt tineri și aparțin „Precariatului” urban, noua clasă care a înlocuit clasa muncitoare tradițională în economiile avansate. Precariatul este format din lucrători temporari, freelanceri, oameni care lucrează cu ora, chiar dacă de multe ori au diplome universitare. Cei care nu au un loc de muncă regulat cu normă întreagă nu mai primesc ajutor de stat după trei luni. Acești oameni nu își mai pot plăti chiria și facturile de telefon, iar electricitatea și apa le sunt tăiate. Va fi o vară lungă și fierbinte”, a spus economistul.

Roubini spune că globalizarea a menținut costurile forței de muncă și de producție scăzute ani buni, din cauza celor 2,5 miliarde de lucrători ieftini din India și China. Dar globalizarea a trecut de punctul maxim după criza financiară, iar pandemia a intensificat tendința. „Asistăm la renaționalizare, dezintegrarea lanțurilor de aprovizionare, un conflict comercial între China și SUA”.

Iar prețurile vor crește, spune Roubini, care oferă exemplul tehnologiei 5G: Nokia și Ericsson sunt cu 30% mai scumpe și cu 20% mai puțin eficiente decât Huawei. „Așadar, dacă o țară decide împotriva Huawei pentru extinderea 5G, existând motive întemeiate legate de securitate, prețurile a tot felul de produse finale, de la serviciile 5G până la prăjitoarele și cuptoarele cu microunde cu cipuri 5G, vor crește automat. Și asta duce în cele din urmă la inflație”.